Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Lege promulgată: Unităţile în care se vând produse din tutun minorilor vor fi închise, la a doua abatere

Lege promulgată: Unităţile în care se vând produse din tutun minorilor vor fi închise, la a doua abatere

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi a Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, relatează Agerpres.

Legea prevede măsuri prin care operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun să fie constrânşi să respecte legislaţia potrivit căreia este interzisă vânzarea acestor produse către minori, precum şi pentru descurajarea copiilor şi adolescenţilor să cumpere aceste produse.

Potrivit actului normativ, nerespectarea interdicţiei de a vinde produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani se sancţionează cu "amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii".

Contravenţiile vor fi constatate de către reprezentanţi ai Poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne, care vor aplica şi sancţiunile corespunzătoare.

Legea dispune şi suspendarea activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile şi în cazurile de servire cu băuturi alcoolice consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate şi a minorilor. De asemenea, este sancţionat consumul de băuturi alcoolice pe drumuri publice, în parcuri, pe stadioane şi terenuri sportive, în instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. 

Sursă foto: depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Dincă

Acum 3 ani

Nu se va intampla nimic sau, mai grav, parintii sau fratii majori vor cumpara tigari pentru minori. In Ungaria produsele de tutun se vand doar in tutungerii, iar daca in aceste magazine specializate se vand tigari minorilor, isi pierd licenta definitiv.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus