Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie a fost reabilitat printr-un proiect de peste 3,7 milioane de lei

Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie a fost reabilitat printr-un proiect de peste 3,7 milioane de lei

Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu a fost modernizat și eficientizat termic printr-un proiect pe fonduri europene (63,86%), completate cu fonduri din bugetul local al județului Sibiu (36,14 %). Astfel, valoarea totală a proiectului a depășit 3,7 milioane de lei. Potrivit Danieli Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu întreaga reabilitare a fost o adevărată provocare având în vedere faptul că lucrările au fost făcute la o clădire care datează din anul 1898. Administrația județului a anunțat și alte investiții la acest spital în contextul în care, anul acesta unitatea urmează a fi acreditată.

Citește și: „Un singur candidat și-a depus dosarul pentru postul de director medical al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu”

Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu a fost reabilitat și eficientizat termic. Clădirea, care datează din anul 1898, a fost încadrată, în urma acestor lucrări în clasa energetică A, de la clasa E. Valoarea finală a lucrărilor a fost de 3.780.622,71 lei cu TVA, din care contribuția Consiliului Județean Sibiu a fost de de 1.366.551,99 lei. În clădirea nou reabilitată va funcționa Secția Gerontopsihiatrie, cu o capacitate de 50 de paturi, unde vor fi tratați pacienții cu patologie psihiatrică de vârsta a III-a. Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean a vorbit despre provocările acestei reabilitări în cadrul unei conferințe de presă.

Daniela Cîmpean

„Aș vrea să menționez faptul că această clădire datează din anul 1898, iar acest fapt a ridicat mari provocări în ceea ce privește costurile și echipei Consiliului Județean Sibiu pentru a găsi soluții la lucrurile neprevăzute care apar pe parcursul investițiilor la astfel de clădiri vechi. Dar, am ajuns ca în prezent să fim într-o clădire complet eficientizată și modernizată și când spun asta vreau să vă spun că de la Clasa E a trecut la Clasa Energetică A, în prezent. Astfel, pe termen lung aceste investiții vor aduce un plus valoare în calitatea acului medical de care beneficiază pacienții care trec pragul acestei secții și totodată, partea care ne interesează și pe noi în calitate de finanțatori a investițiilor și proprietari a clădirilor instituțiilor din subordine, o reducere semnificativă a cheltuielilor banului public”, a spus Daniela Cîmpean.

Prin lucrările făcute s-a consolidat clădirea, au fost făcute finisaje interioare (pardoseli, pereți și tavane, tâmplărie interioară), finisaje exterioare (izolare fațadă, refacere sistem scurgere ape), s-au termoizolat plafoanele, au fost făcute instalațiile electrice (curenți tari, slabi), instalațiile termice interioare, instalații sanitare (alimentarea cu apă și canalizarea), instalații detectare semnalizare incendii, instalații fixe stingere incendii cu hidranți interiori, instalații ventilare, racordarea la rețeaua de gaz și centrală proprie. De asemenea, au fost montate panouri solare și a fost realizat accesul în clădire pentru persoane cu handicap.

„Subliniez încă o dată că pentru Consiliul Județean este foarte important ca prin toate investițiile pe care le facem să atingem acele elemente specifice politicilor de climă și mediu. Ne-am asumat un județ verde, un județ ecologic și inclusiv prin investițiile pe care le facem urmărim ca să fim parte acelui efort european ca în 2050 Europa să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. Doar dacă fiecare dintre noi, autorități, dumneavoastră facem acest efort putem să asigurăm un climat sănătos pe această planetă și pentru generațiilor care vin după noi”, a mai spus Daniela Cîmpean.

La începutul lunii aprilie vom da starul unei noi investiții pe fonduri europene care presupune investiții în infrastructura existentă a Spitalului de Psihiatrie în vederea relocării ambulatorului de specialitate adulți, această clădire urmând a fi extinsă și modernizată. De asemenea, se va depune un proiect și pentru eficientizarea energetică și modernizarea pavilionului central din cadrul spitalului, a mai spus Daniela Cîmpean.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 6 aprilie anul trecut și au fost finalizate în 15 februarie anul acesta. După reabilitare atât cadrele medicale cât și pacienții vor beneficia de prepararea apei calde din surse regenerabile în proporție de 100% vara (creșterea de la 0 la 32.500 KWh/m2/an), aport la încălzirea clădirii pe timp de iarnă din surse regenerabile, reducerea consumului anual de energie primară cu peste 75 % (peste 400 kWh/m2/an)  și reducerea gazelor cu efect de seră cu 64 % (peste 60 echivalent tone de CO2).

Florin Neag

„Necesitatea unei astfel de investiții vine și în contextul în care asupra acestui edificiu, de la momentul constririi lui din anul 1886 nu au mai fost realizate alte lucrări constructive complete. În sensul că nu a fost reabilitate complet, nu a fost structurat din punct de vedere termic. Iată că  astăzi această lucrare vine și este făcută la un nivel pe care cu toții îl așteptam. Pe de altă parte vreau să spun că în actul medical modern este necesară asigurarea unui grad de confort mai ridicat al pacienților care beneficiază de serviciile medicale prestate în cadrul spitalului și dacă vreți în cadrul acestei clădiri în mod special. Am făcut referire la întregul spital pentru că anul 2022 este un an în care noi ca instituție vom parcurge ciclul II de acreditare, astfel acest spital sun autoritatea NMCS-ului va fi controlat la fel ca și multe alte spitale din țară în ceea ce privește verificarea analiză a multor indicatori, calitatea actului medical, aici vorbim despre respectarea standardelor de igienă, despre atingerea obiectivelor de reducere a infecțiilor asociate actului medical și, de asemenea, asupra creșterii calității hoteliere a pacienților spitalizați”, a declarat și Florin Neag, managerul Spitalului de Psihiatrie Sibiu.  

De asemenea, s-a precizat și faptul că geamurile acestei clădiri nu au fost dotate cu gratii, sistemele de siguranță fiind de altă natură, fapt care contribuie la confortul psihic al pacienților. Clădirea urmează a fi mobilată și utilată, cei internați aici având parte și de un club în care se vor relaxa, dar și de o cameră de memorie.

La eveniment au participat președinta Daniela Cîmpean, vicepreședintele Marcel-Constantin Luca, administratorul public al județului, Adrian Bibu, directorul Direcției Strategii Proiecte, Oana Popa, echipa de proiect din cadrul CJ Sibiu, managerul spitalului, Florin Neag și directorul medical interimar, Ciprian Băcilă.

Spital psihiatrie hol

Spital psihiatrie ciprian bacial

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus