Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
11°C

Rafila: Instaurarea unor noi restricţii depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii

Rafila: Instaurarea unor noi restricţii depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că instaurarea unor noi restricţii în contextul pandemiei de COVID-19 "depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii", relatează Agerpres.

"Instaurarea unor restricţii depăşeşte competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii. Noi ne referim la partea profesională, care ţine de asigurarea diagnosticului, evaluării, tratamentului şi informării regulate a populaţiei. Avem în fiecare zi un buletin informativ cu foarte multe amănunte. Toate lumea poate să înţeleagă, să vadă care este evoluţia. Continuăm într-un mod constructiv să recomandăm oamenilor atunci când se află în zone închise, aglomerate, în autobuze şi alte mijloace de transport să încerce să folosească masca, să fie distanţaţi atunci când pot şi să se spele pe mâini. Nu cred că sunt restricţii, sunt pur şi simplu elemente de siguranţă individuală. (...) Nu e vorba că cineva s-a opus, pur şi simplu nu s-a mai prelungit această stare de alertă prin hotărârea Guvernului României şi implicit toate elementele pe care le aveam la îndemână au dispărut. Ne bazăm în continuare pe responsabilitate, pe informare. Poate că o să avem mai mare succes, pentru că uneori măsurile care par coercitive sunt mai greu de aplicat decât cele care invită la o responsabilitate individuală", a spus ministrul Sănătăţii la România TV.

Întrebat fiind dacă reintroducerea restricţiilor în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri ar fi posibilă, Rafila a răspuns că nu exclude nimic, dar că ridicarea etapizată a restricţiilor ar fi încetinit transmiterea virusului.

"Eu nu exclud nimic, dar având în vedere că propunerea noastră de ridicare etapizată a acestor restricţii ar fi controlat poate mai bine numărul de cazuri, şi nu mă refer la restricţii propriu-zise, ci pur şi simplu la utilizarea măştii în spaţiile interioare şi mijloacele de transport în comun, astea erau practic toate restricţiile la care ne refeream noi, cred că ar fi fost un lucru bun, pentru că ar fi încetinit transmiterea. Noi acum de aflăm din nou la o rată de reproducere a infecţiei în jur de unu şi probabil să depăşim şi această cifră de unu, deci ne aşteptăm la un trend ascendent. (...) Important e să ţinem sub control, încât această creştere să nu devină îngrijorătoare", a afirmat Rafila. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus