Joi,
27.11.2025
Innorat
Acum
6°C

Rugăciuni nocturne specifice Ramadanului vor fi rostite după 88 de ani în Hagia Sofia, Turcia

Rugăciuni nocturne specifice Ramadanului vor fi rostite după 88 de ani în Hagia Sofia, Turcia

Rugăciuni nocturne specifice Ramadanului, denumite „tarawih”, vor fi organizate pentru prima dată în ultimii 88 de ani în fosta catedrală Sfânta Sofia din Istanbul, care a fost transformată din nou în moschee în 2020, a anunţat joi Direcţia pentru chestiuni religioase din Turcia, informează Agerpres.

„Slavă lui Dumnezeu. Pentru prima dată în 88 de ani, moscheea (...) va găzdui credincioşi pentru rugăciunile tarawih cu ocazia acestui Ramadan. Voi fi martor, dacă Domnul va dori, la acest frumos moment şi voi conduce prima rugăciune tarawih", care urmează să aibă loc vineri seară, a declarat Ali Erbas, directorul Diyanet, instituţia publică turcă însărcinată cu reglementarea cultelor.

Aceste rugăciuni se vor desfăşura în Hagia Sofia în serile de vineri, sâmbătă şi duminică pe durata lunii Ramadanului, a precizat Diyanet.

Ele nu au avut loc în 2020 şi 2021 în moscheile turce din cauza pandemiei de COVID-19.

Transformarea în moschee pe 10 iulie 2020 de autorităţile turce a fostei Catedrale Sfânta Sofia, până atunci muzeu, a stârnit un val de indignare pe plan internaţional.

Operă arhitecturală majoră construită în secolul al VI-lea, catedrala Sfânta Sofia a fost un loc important de cult atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani, fiind mai întâi o bazilică bizantină înainte de a fi transformată în moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani în anul 1453.

În 1934, fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk, a transformat edificiul într-un muzeu, pentru a face din el un simbol al Turciei laice.

Sursa foto: Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1290

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Kukuruku

Acum 3 ani

Mda, au inceput sa uite de principiile lui Ataturk, se cred otomani din nou. Pacat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Adina

Acum 3 ani

"Turcii îşi au coliva pregătită. Va veni peste ei o mare nenorocire. Va fi o ciocnire în Marea Egee..... In razboiul ce vine, Turcia nu va mai exista ca stat, teritoriul ei va fi impartit intre rusi, greci si armeni. O treime din turci vor muri, o treime se vor converti la crestinism si o treime vor fugi departe in Asia." Sfantul Paisie Aghioritul
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus