Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibian, premiat în Austria. ”Emilian Tantana, și-a adus cu el incredibilul său talent organizatoric și pasiunea nemărginită pentru jazz”

Alin Bratu
1
tantana-sursa-foto-tips-at-dssd

Guvernatorul landului Austria de Sus i-a decernat sibianului Emilian Tantana, unul din organizatorii Festivalului de Jazz de la Sibiu, alături de Nicolae Nae Ionescu, medalia de aur pentru cultură din partea statului federal Austria Superioară, anunță Tips.at.

Publicitate
Publicitate

„Pentru regiune, dar și pentru Bad Ischl, sosirea lui aici ar trebui să se dovedească a fi o lovitură norocoasă cu efect de durată. Pentru că Emilian și-a adus cu el incredibilul său talent organizatoric și pasiunea nemărginită pentru jazz și le-a pus pe amândouă în slujba unei cauze bune încă de la început”, a declarat Ines Schiller, primarul din Bad Ischl, oraș în landul Austria Superioară.

Educat și introdus în cultura muzicii de jazz la Sibiu, Emilian Tantana rămas în Salzkammergut în septembrie 1989, înainte de căderea regimului Ceaușescu.

În 1994, inginerul mecanic cu pregătire universitară a preluat președinția Jazzfreunde Bad Ischl, poziție pe care o deține și acum. În acest timp, mari vedete ale scenei de jazz au făcut popas în Salzkammergut. De la Dave Brubeck la Al Di Meola și Marc Copeland au ajuns aici datorită activității sibianului, apreciază presa austriacă.

Publicitate

Tată a trei fii, Tantana are regulat emisiuni radio cu program de jazz la Ö1și Freies Radio Salzkammergut din Austria, dar și la Radio România Cultural.

„Fără cultură, cum spunea cândva Emilian Tantana, nu există viață. Permiteți-mi să adaug: Fără Emilian, nu ar exista o scenă de jazz în Bad Ischl, așa cum ne-am bucurat în ultimele decenii. Aș dori să vă felicit pentru primirea Medaliei de aur pentru cultură din partea statului Austria Superioară”, a completat primarul.

Austria Superioară sau, mai rar, Austria de Sus este unul dintre cele nouă state federale ale Austriei, cu reședința în orașul Linz.

Bad Ischl, orașul în care s-a stabilit sibianul, este un oraș în landul Salzburg și este o celebră stațiune balneară montană, având o populație de cca 15 mii de locuitori.

La Bad Ischl se află reședința montană a familiei imperiale austriece, numită Kaiservilla.

Sursa foto: Tips.at

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Adina
    Adina

    Bad Ischl e superb, recomand o excursie pe acolo pentru cei care trec prin zona. La fel Bad Gastein…. o minune de orasel cu cladiri de pe la 1800 si aer vintage, traversat prin centru de o cascada involburata si galagioasa.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate