Invitat la ”Podcasul de istorie sibiană” cu Răzvan Pop, dr. Liviu Cîmpeanu a vorbit despre trecutul militar al Sibiului și modul în care de-a lungul secolelor înaintașii noștri au luat parte la diverse campanii militare și războaie.
Liviu Cîmpeanu este cercetător științific specializat în istorie politică, istorie militară, istorie socială, istorie urbană, istoria şi cultura germanilor din Transilvania.
Cu această ocazie, redacția Turnul Sfatului l-a întrebat pe dr. Cîmpeanu dacă viitorul orașului nostru este unul militar, marcat de prezența Armatei? Întrebarea vine în contextul în care Sibiul este un oraș profund marcat de istoria lui militară, cu efecte urbanistice, sociale, chiar psihologice vizibile la tot pasul. De la zidurile de apărare, bastioanele care au dictat dezvoltarea urbanistică. Proiectul uriaș de la Cazarma 90 vedem că încă dictează viitorul imobiliar al orașului. În zilele noastre avem unități militare în interiorul orașului, poligon la margine, un cartier al ”Veteranilor” și, mai nou, centru NATO.
”Evident!” – răspunde dr. Liviu Cîmpeanu, care explică pe urmă: ”Evident că Sibiul este un oraș cu viitor militar, ca orice oraș mare din România și din lume. Nu cred că există oraș în lume, oraș în sensul de metropolă, fără prezență militară. O să existe prezență militară la Sibiu, din punctul meu de vedere, mult și bine de aici înainte, cu atât mai mult cu cât Comandamentul NATO este deja aici și se lucrează de zor la clădirea unde o să funcționeze. Nu este un lucru rău! În definitiv, războiul, cu toate aspectele lui negative, face parte din viața oamenilor și a făcut întotdeauna”.
”Nu doar cetatea medievală a avut un impact militar asupra Sibiului, dar și din punct de vedere al dezvoltării urbanistice se văd urmările. Cartierele Sibiului și marile bulevarde ale Sibiului s-au organizat pe construcția cazărmilor austriece: Milea, Dumbrăvii, Mihai Viteazu a fost Hipodromul și așa mai departe”, a explicat și Răzvan Pop.
Întreaga discuție despre istoria militară a Sibiului o puteți urmări mai jos:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5659
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adi Gliga
Acum 4 ore
Calitate nu cantitate
Acum 4 ore
Pastor Marginas
Acum 4 ore
Nemo
Acum 5 ore
Ion Iliescu