După ce trei din cele zece localități ale ADI Transport Metropolitan Sibiu au fost ”sărite” de la achiziția de autobuze din fondurile care pot fi accesate prin PNRR, aleșii revin cu o ședință extraordinară. Una în care propun ca și cele trei comune să fie incluse în proiectul prin care se intenționează achiziționarea a 32 de autobuze electrice.
Graba este mare, deoarece fondurile alocate prin Programul național de redresare și reziliență (PNRR) pentru achiziția de autobuze nepoluante (electrice sau pe hidrogen) sunt acordate pe principiul ”primul venit, primul servit”.
Fiecare localitate are o sumă pre-alocată prin PNRR pentru achiziția de astfel de autobuze: 10,7 milioane de euro ar putea accesa municipiul Sibiu, 3,18 milioane de euro – orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și câte 324.000 de euro - comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mică, Șura Mare, Cristian, Poplaca și Roșia (sumele mai sus amintite nu includ și TVA). Cum costul unui autobuz de 12 metri este estimat la 621.000 de euro, fără TVA (respectiv 486.000 de euro, fără TVA, autobuzele de zece metri), iar ghidul de finanțare nu permite alocarea unor sume din bugetul local pentru completarea necesarului, a devenit evident că pentru a putea utiliza toți banii prealocați pentru achiziția de autobuze nepoluante, localitățile mici vor trebui să se asocieze.
Inițial, luna trecută, pentru achiziția de astfel de autobuze s-au asociat doar șapte din cele zece localități ale ADI Transport Metropolitan Sibiu (asociația constituită anul trecut pentru înființarea unui sistem de transport metropolitan). Pe motiv că n-au fost interesate, din ”schemă” au fost sărite comunele Cristian, Poplaca și Roșia. Parteneriatul astfel aprobat luna trecută viza achiziția a 29 de autobuze, care să nu circule, însă, și în cele trei comune ”sărite”.
Situația a generat, evident, discuții, după ce reprezentanții primăriilor Cristian, Poplaca și Roșia au arătat că ei nu știau de pregătirea unui astfel de parteneriat. Săptămâna trecută, joi, a avut loc o nouă ședință în cadrul asociației de transport. ”Discuţiile din cadrul şedinţei Adunării generale a ADI Transport Metropolitan Sibiu din data de 7 aprilie 2022, în cadrul cărora s-a convenit introducerea în Parteneriatul iniţial agreat şi a UAT-urilor: comuna Poplaca, comuna Roşia şi comuna Cristian, cu bugetele prealocate aferente conform Ghidului specific”, s-a decis în respectiva adunare generală.
32 de autobuze
Ca urmare a noii înțelegeri între aleșii celor zece localități care compun ADI Transport metropolitan Sibiu, acum se are în vedere achiziția și a trei autobuze nepoluante de câte zece metri, pe lângă cele 29 de autobuze nepoluante prevăzute inițial.
14 autobuze ar urma să fie alocate municipiului Sibiu, câte patru Cisnădiei și Ocnei Sibiului cu Șura Mică la un loc, trei – Șelimbărului, câte două comunelor Sadu și Șura Mare și câte trei (dar de dimensiuni mai mici, de zece metri) comunelor Cristian, Poplaca și Roșia.
Proiectul astfel întocmit este estimat la o valoare de 114 milioane de lei, cu tot cu TVA, din care cheltuielile neeligibile, care ar urma împărțite în mod egal între cele zece localități, sunt estimate la 328.000 de lei.
În aceste costuri intră și amenajarea de 25 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, amplasate în municipiul Sibiu.
Proiectul privind reformularea parteneriatului din cadrul ADI Transport metropolitan urmează să fie dezbătut la Sibiu într-o ședință extraordinară programată miercuri, la prânz.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3602
Ultimele comentarii
Acum 20 minute
IR
Acum 27 minute
Eva
Acum 33 minute
Robert
Acum 58 minute
Sibian
Acum 1 oră
Emil