Preşedintele peruvian Pedro Castillo a anunţat sâmbătă că executivul său intenţionează să impună castrarea chimică obligatorie a violatorilor de minori, printre alte măsuri drastice împotriva acestor crime, informează Agerpres.
„Destul cu atâta violenţă, crimele sexuale împotriva copiilor nu vor fi tolerate de acest guvern şi nici nu vor rămâne nepedepsite", a declarat Castillo, care s-a declarat "indignat" după ce o fetiţă de trei ani a fost violată, crimă care a şocat Peru.
Măsura propusă de şeful statului mai trebuie să fie aprobată de Parlamentul peruvian.
Castillo a enumerat Rusia, Polonia, Coreea de Sud, Indonezia şi Republica Moldova printre multe alte ţări unde se practică deja castrarea chimică a violatorilor. Aceasta constă în administrarea de medicamente ce inhibă dorinţa sexuală, în mod preventiv sau pentru a împiedica orice recidivă.
Potrivit Ministerului peruvian pentru Drepturile Femeilor, mai mult de 21.000 de minore au fost victime ale unor violuri în ultimii patru ani. Numai în 2021, au fost înregistrate 6.929 de astfel de cazuri.
În Peru, violatorii de copii sub 14 ani riscă o condamnare la închisoare pe viaţă.
Sursa foto: Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: violare copii , pedofili , Presedinte , peru ,
Vizualizari: 912
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul