Duminică,
26.10.2025
Innorat
Acum
13°C

Prefectul Crețu despre copiii atacați de urs în Loamneș: ”Noi nu mai avem atribuții în acest domeniu”

Prefectul Crețu despre copiii atacați de urs în Loamneș: ”Noi nu mai avem atribuții în acest domeniu”

Prefectul județului, Mircea Crețu, a comentat marți cazul celor doi copii din județul Sibiu atacați și răniți de urs.

În primul rând, prefectul spune că responsabilitatea în această situație aparține primăriei comunei pe raza căreia a avut loc evenimentul.

”După cum știți, mai nou intervențiile în intravilanul localităților aparțin primarilor. Noi nu mai avem atribuții în acest domeniu. Și într-adevăr, după cum bine știm, nu putem spune că este rezolvată această problemă în România, a intervenției în caz de urs”, a spus prefectul, în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural.

Precizările vin în condițiile în care Prefectura Sibiu a organizat ani de zile întâlniri și ședințe pe tema gestionării situației urșilor în județul Sibiu, la discuții participând reprezentanți a numeroase instituții deconcentrate, ONG-uri și specialiști în domeniul faunei. Scopul acestor întâlniri, rămase fără rezultat, a fost stabilirea unor proceduri clare în cazul apariției unei situații periculoase, exact cum a fost cea de luni.

Referitor la starea de sănătate a copiilor, prefectul a încercat să minimalizeze urmările.

”Nu cred că ar trebui să spunem că era să moară. Bine că a fost așa și nu a fost foarte grav”, a comentat Mircea Crețu.

Reamintim că doi copii, frați, de 8 și 11 ani, au fost atacați ieri de un urs în satul Armeni, comuna Loamneș.

Băiatul în vârstă de opt ani a fost transportat de urgență la spitalul de Pediatrie din Sibiu, fiind mușcat de cap.

Potrivit reprezentanților spitalului, băiețelul are mai multe „plăgi mușcate de urs localizate la nivelul scalpuui, abdomenului și feselor. Copilul este conștient, stabil hemodinamic și respirator”, a explicat Ioana Mătăcuță, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie.

Cât privește primarul comunei, Maria Greavu spune că în zona în care se presupune că se află ursoaica cu puii a fost trimis un paznic de vânătoare. De asemenea, a fost anunțat fondul de vânătoare de care aparține zona.

Citește și:

Starea copilului de opt ani atacat de urs: este conștient și are mușcături „la nivelul scalpului, abdomenului și feselor”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cum ramane cu...?

Acum 3 ani

Avem mult mai multi oameni atacati de caini. De ce nu se face atat de mult tam tam de cate ori e cineva atacat de un caine? Adica hai sa nu mai fim ipocriti, cainii fac mai multe victime, iar pt un copil un caine de talie medie poate fi la fel de periculos ca un urs, nu spun ca un caine nu poate sa omoare un adult.
Raspunde

Ionica

Acum 3 ani

E lobby vanatoresc, din vanatoare se fac bani. Sa nu confundam interesul vanatorilor cu siguranta oamenilor. Nu au nicio legatura. Pana una alta, cainii ucid mai multi oameni.
Raspunde

Xxx

Acum 3 ani

Eu cred că sint mult...dar mult mai mulți copii atacați sau chiar omoriti de oameni decit de urși sau alte animale in total! De acord cu împușcarea urșilor agresivi dar normal ar fi sa împușcăm și atacatorii și ucigașii de copii!!! Așa e corect!!! Măcar animalul ...așa e el n are rațiune pe cînd omul.are așa că e mult mai vinovat!!!
Raspunde

Xxx

Acum 3 ani

Coincidență..acum citeva minute era pe adevărul o știre care spunea cam așa: aproximativ 40000 de apeluri la 119 Nr unic pt a anunța abuzuri asupra copiilor!!!! Asta că să nu ne mai agitam că ...ursii...lupii...ciinii....crocodilii..etc! Mă gindesc că măcar 10000sint destul de grave...și vreo...1000 f grave!!! Deci ar trebui sa vedem 1000 de execuții ale agresorilor! Da vad că ăștia 40000 nu contează...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus