Cu ocazia sărbătorilor pascale, voluntari ai Crucii Roșii Sibiu au împărțit tichete sociale persoanelor nevoiașe din Sibiu și localitățile Cristian, Gura Râului, Sărata, Miercurea Sibiului și Turnu Roșu.
Printre cei la care a ajuns iepurașul se numără Toma, un bolnav de diabet, care are o pensie de 760 de lei, iar soția nu are nici un venit. Codruța are 55 de ani, își ingrijeste singură mama care este imobilizată la pat. Ștefan are trei copii care merg la școală, nu are nici un venit, locuiește într-o locuință improvizată pe câmpul de la periferia orașului Sibiu. Nicușor a fost abandonat de mamă când avea un anișor, îl crește singur tatăl, și acum la cei 12 ani, are carnetul de note plin de FB.
„Ei sunt o parte din beneficiarii programelor noastre sociale. Ne-am bucurat că am putut trimite Iepurașul la ei cu tichete valorice în preajmă de Paște. Profit de această ocazie pentru a mulțumi tuturor sibienilor care ne sunt alături și pentru a le dori ca Învierea Domnului să-i găsească în pace și bucurie”, a transmis Raluca Morar, directorul de la Crucea Roșie Sibiu, într-un comunicat de presă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1018
Ultimele comentarii
Acum 40 minute
Q
Acum 44 minute
Newman
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Emil