Vineri,
18.07.2025
Parțial Noros
Acum
18°C

Crucea Roșie Română a împlinit 149 de ani. Sărbătoare cu porți deschise la Sibiu. În semn de respect, primăria a fost luminată în roșu

Crucea Roșie Română a împlinit 149 de ani. Sărbătoare cu porți deschise la Sibiu. În semn de respect, primăria a fost luminată în roșu
Crucea Roșie Română a fost înființată pe 4 iulie 1876, la scurt timp după aderarea României la Convenția de la Geneva. Sursa foto - Crucea Roșie Sibiu

Vineri, 4 iulie, Crucea Roșie Română a împlinit 149 de ani de activitate. Cu această ocazie, filiala din Sibiu a organizat o zi a porților deschise, desfășurată pe strada Xenopol, între orele 11:00 și 17:00.

Voluntarii au fost prezenți pentru a sta de vorbă cu sibienii și pentru a le arăta ce înseamnă munca lor. Trecătorii și-au putut verifica gratuit tensiunea arterială și glicemia, iar doritorii au asistat la demonstrații de prim ajutor.

Totodată, cei care au vrut să sprijine activitatea Crucii Roșii au avut posibilitatea să doneze, primind în schimb produse simbolice sau tricouri semnate de artistul Dan Perjovschi, prezent și el la eveniment.

Artistul voluntar Dan Perjovschi (foto dreapta) și Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu (foto stânga)

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată, cu muzică, copii și multă voie bună. În semn de respect față de activitatea Crucii Roșii, Primăria Sibiu a fost iluminată în roșu în cursul serii.

Scurt istoric

Crucea Roșie Română a fost înființată pe 4 iulie 1876, la scurt timp după aderarea României la Convenția de la Geneva. De-a lungul istoriei, organizația a intervenit în războaie, epidemii, cutremure, inundații și alte situații de criză, oferind ajutor umanitar necondiționat.

Filiala din Sibiu are o activitate constantă și vizibilă în comunitate, implicându-se în campanii de educație pentru sănătate, ajutor social, pregătire în prim ajutor și sprijin pentru persoane vulnerabile.

În cadrul eveninementului de vineri sibienii au beneficiat de mărusătorii gratuite de tensiune și de glicemie, oferite de Sano Farmacia, de limonada oferită de Super Mama, de turtă dulce personalizată oferită de Cofetăria Alina, alte dulciuri de la Boromir iar concertul susținut la final a fost oferit de Vibe Tribe Music Academy.

Platstic Pro și Forumul Democrat German au asigurat momentele de la Foto Corner, iar Formed Quality și Împăratul Romanilor au asigurat baloanele și scaunele. 

Aniversarea de 149 de ani a Crucii Roșii Române a fost, la Sibiu, un eveniment care a demonstrat că, prin gesturi simple, dar esențiale, solidaritatea și grija față de ceilalți rămân valori vii. Este atât de ușor să faci bine! 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus