Miercuri,
11.09.2024
Innorat
Acum
15°C

Site-ul PSD atacat de hackeri ruși. A urmat site-ul Directoratului Național de Securitate Cibernetică

Site-ul PSD atacat de hackeri ruși. A urmat site-ul Directoratului Național de Securitate Cibernetică

Social-democraţii anunţă că site-ul PSD a fost indisponibil vineri seara, timp de aproximativ 15 minute, "în urma unui atac cibernetic venit dinspre Federaţia Rusă".

"Site-ul Partidului Social Democrat a fost indisponibil vineri seara, timp de aproximativ 15 minute, în urma unui atac cibernetic venit dinspre Federaţia Rusă. Departamentul IT al PSD a intervenit prompt şi a repus site-ul în funcţiune", se arată într-un comunicat remis AGERPRES de PSD.

PSD precizează în acest context că "îşi reafirmă apartenenţa la valorile europene şi occidentale" şi condamnă "invazia ilegală" a Rusiei în Ucraina. 

Seria de atacuri de tip DDoS (Distributed Denial-of-Service) asupra unor site-uri web care aparţin unor instituţii publice, partide şi organizaţii private din România continuă, sâmbătă, la ora 2:30, fiind atacat site-ul www.dnsc.ro, informează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.

"Continuă seria de atacuri de tip DDoS (Distributed Denial-of-Service) asupra unor site-uri web care aparţin unor instituţii publice, partide şi organizaţii private din România, atacuri motivate de acţiunile de sprijin ale României pentru Ucraina, în contextul invaziei acestui stat de către Federaţia Rusă.(...) Azi, 30 aprilie la aproximativ orele 2:30AM site-ul www.dnsc.ro a fost subiectul unui atac de tip DDoS. La orele 8:30AM site-ul web a fost deja repus in funcţiune, fără dificultăţi. Directoratul recomandă implementarea rapidă şi precisă a măsurilor adecvate pentru protecţia site-urilor web şi a infrastructurilor cibernetice. Un ghid de securitate cibernetică pe care îl puteţi folosi este disponibil la: https://dnsc.ro/vezi/document/ghid-securitate-cibernetica-2021", se menţionează într-un comunicat al DNSC, remis Agerpres.

Specialiştii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) colaborează cu instituţiile abilitate pentru investigarea şi contracararea acestor atacuri cibernetice. Atacurile sunt auto-asumate de gruparea pro-rusă Killnet şi au vizat site-urile web gov.ro - mapn.ro - politiadefrontiera.ro - cfrcalatori.ro - otpbank.ro - psd.ro - dnsc.ro, având ca obiectiv indisponibilizarea site-urilor web româneşti vizate prin supraîncărcarea acestora cu trafic masiv de internet, din surse multiple.

Vineri, Directoratul a publicat pe www.dnsc.ro lista de 266 adrese IP implicate în atacurile de tip DDoS auto-asumate de Killnet asupra site-urilor web româneşti, şi a lansat procedurile necesare pentru limitarea atacurilor.

"Publicarea este parte a procesului transparent pe care Directoratul l-a activat la declanşarea conflictului militar, pentru contracararea atacurilor cibernetice ce impactează România, în contextul războiului Ucraina-Rusia", se subliniază în comunicat.

foto depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus