Miercuri,
29.06.2022
Cer Senin
Acum
22°C

VIDEO Actualizare. Copiii care au căzut cu un ATV în Râpa Roşie, extraşi de salvatori. Au multiple traumatisme

VIDEO Actualizare. Copiii care au căzut cu un ATV în Râpa Roşie, extraşi de salvatori. Au multiple traumatisme

Un ATV în care se aflau doi copii s-a răsturnat duminică în zona rezervaţiei naturale Râpa Roşie, unde, la acest sfârşit de săptămână, se desfăşoară un eveniment de aeromodelism.

Actualizare Salvatorii au reuşit să extragă ambele victime ale accidentului produs duminică la Râpa Roşie, lângă Sebeş, un băiat de 14 ani şi o fată de 12 ani, care s-au răsturnat cu un ATV de la zeci de metri înălţime.

Mai întâi a fost extras băiatul, care a fost evaluat de către medical de pe elicopterul SMURD. A fost trimisă şi o ambulanţă TIM, cu medic. Apoi a urmat fata.

"Este vorba despre un băiat de aproximativ 14 ani şi o fetiţă de aproximativ 12 ani. În urma evaluării de către medicii prezenţi la locul evenimentului, aceştia prezintă multiple traumatisme", au precizat reprezentanţii ISU Alba.

Ambele victime vor fi transportate la UPU Alba Iulia.

Actualizare. Cei doi copii care s-au răsturnat cu un ATV duminică în zona rezervaţiei naturale Râpa Roşie, lângă Sebeş, sunt conştienţi, potrivit echipajului trimis în căutarea şi salvarea acestora şi care a reuşit stabilirea unui contact vizual cu victimele.

"S-a reuşit stabilirea contactului vizual cu ambele victime de către echipajul trimis în căutarea - salvarea acestora. Ambele victime sunt conştiente", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan.

Din cauza zonei inaccesibile, singura posibilitate de a se ajunge la victime a fost prin trolierea cu elicopterul a doi salvatori.

"Misiunea este extrem de dificilă din cauza zonei inaccesibile, singura posibilitate de acces fiind cu troliu", a menţionat şeful ISU Alba, Ovidiu Costea. 

Știre inițială. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Garda de intervenţie Sebeş a fost solicitată să intervină duminică pentru acordarea primului ajutor medical în municipiul Sebeş, zona Râpa Roşie.

"Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un ATV răsturnat, cu posibil două victime. La faţa locului s-a deplasat şi echipa de alpinişti de la Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia", au transmis reprezentanţii ISU Alba, potrivit Agerpres.

Totodată, la Râpa Roşie a ajuns şi un elicopter SMURD de la Târgu Mureş.

"Atât elicopterul SMURD, cât şi echipajul de alpinişti şi Salvamont Alba intervin pentru căutarea - salvarea posibilelor victime", au menţionat cei de la ISU Alba.

Potrivit şefului ISU Alba, Ovidiu Costea, se va încerca trolierea cu elicopterul a doi salvatori pentru evaluarea şi recuperarea celor doi copii.

La Râpa Roşie, "micul canion" al României, au campat în aceste zile în proximitatea rezervaţiei naturale a Sebeşului turişti veniţi din toate zonele României.

Evenimentul "Fun to fly" are loc la Râpa Roşie începând din anul 2002.

foto ISU Alba

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

Cristian Sibian

Acum 1 lună

Dupa modelul elvetian si nu numai sa plateasca dragii parinti care lasa 2 copii pe ATV(12 si 14 ani!!!!!!!!!!!!!!) langa o ripa de 300 m,toata interventia salvatorilor. Amenda pt rezervatia naturala,inclusa.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus