La prima pivniță de vinuri din Sibiu am vrut să (re)ajung încă din vremea când pandemia mai reprezenta o știre. Și asta pentru că, deși este rezultatul unei mici afaceri de familie, restaurantul Weinkeller - deoarece despre acesta este vorba - a rezistat exemplar în fața tentațiilor celor care încercau să păcălească regulile pandemiei.
Aveam să aflu zilele trecute de ce mi-a fost greu să găsesc deschis: în această perioadă, marțea și miercurea, la Weinkeller este închis. Acum am nimerit într-o după-amiază de vineri, când pe terasa în trepte la care ajungi de pe scările care coboară din piața Huet era o singură masă ocupată. De către niște străini, care se arătau tare mulțumiți de mâncarea pe care tocmai o terminau. Și care, plini de poftă de povestit, l-au prins în discuțiile lor și pe proprietarul localului. Acesta s-a oprit din treaba lui de a mai primeni florile din ghivecele de pe terasă, și-a pus un pahar cu vin și s-a așezat calm la taclale cu mușterii săi.
Pentru cei care n-au mai fost pe acolo, terasa de la Weinkeller este unul din cele mai liniștite locuri din centrul Sibiului. Nu tu muzică pe terasă, nu tu trecători zumzăitori care să ți se uite în blid de fiecare dată, nu tu mașini ori alte zgomote urbane. Doar o liniște plină de tihnă, aidoma celei pe care o mai poți găsi prin satele pitorești din zonă.
Iar asemănarea cu lumea de la țară nu este întâmplătoare. Oamenii se feresc de Metro, Coca Cola ori alte elemente din zona mâncării ”profitabile” ca lelea Lucreția de Instagram. Așa că printre ghivecele cu mușcate de pe terasă cultivă plante aromatice pe care le folosesc în bucătărie, iar de mergeți să mâncați e bine să întrebați și ce recomandă. Deoarece, la Weinkeller, de multe ori găsești preparate al căror nume nu mai apare tipărit în meniu. Și asta pentru că se nimerește să dea cei de la Weinkeller peste cine știe ce bunătăți și rapid le transformă în mâncare.
Așa am pățit eu cu supa de hribi. Mi-a spus proprietarul că ar fi bine să o încerc și așa am și procedat când tânăra ospătăriță reîntoarsă în țară plină de voie bună m-a întrebat ce aș dori să mănânc.
Supă-cremă de hribi, la Weinkeller
Și sincer, la cât de pământie părea când mi-a adus-o pe masă, parcă începeam să am strângeri de stomac. Dar după prima sorbitură, în aerul acela liniștit al terasei, simțeam că îmi recapăt încrederea în mâncărurile simple și delicioase. Fierbinte adusă (tocmai o luase bucătarul de pe foc) emana un miros care îți lăsa gura apă, iar gustul de hribi se pierdea lejer. N-are rost să mai caut cuvinte mari, ideea e că supa cremă a fost absolut delicioasă.
După experiența senzațională a supei creme, impactul aripioarele picante comandate la felul principal a fost unul mai redus. ”Extrapicante” le-a recomandat domnișoara care mi le-a adus pe masă, fără să apuc să îi spun că eu folosesc ardeiul iute în loc de calmant pentru gât. Probabil tocmai aceasta a fost motivul pentru care mie mi s-a părut cam mult oțet pe salata care însoțea aripioarele.
Aripioare picante, la Weinkeller
Finalul prânzului târziu la Weinkeller l-am sărbătorit cu un desert. La care nu m-aș fi lăsat ademenit dacă nu aflam că preparatul este integral făcut în bucătăria locului. Și n-am avut de ce să regret: înghețata de nuci cu gem de caise a fost un desert suficient de dulce, cu un gust plăcut și într-o cantitate de-a dreptul impresionantă.
Înghețată de nuci, la Weinkeller
Fără să mai stau să apreciez punctul forte al locului (colecția de vinuri – oricum, nu prea mă pricep) am plătit pentru cele mai sus descrise 86 de lei. 17 lei pentru supă, 28 de lei pentru aripioarele picante, 14 lei pentru înghețata de la desert, 12 lei pentru o sticlă mare de apă și 15 lei pentru un pahar cu vin roze.
Ion al lui Cucui al Babei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: cronica restaurant sibiu , cele mai bune restaurante din , restaurant weinkeller sibiu , unde sa mananci in sibiu
Vizualizari: 10619
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adrian
Acum 3 ore
Loijhbloijh
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
Emil