Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID) a organizat cursul de formare “Instrumente inovative de predare, realizarea de planuri remediale individuale”, desfășurat în perioada 6-8 mai 2022, cu prezența unui număr de 17 cadre didactice de la școli din județele Sibiu și Mureș. Durata cursului de formare a fost de 16 ore și a fost derulat în cadrul proiectului “Access spre Succes” (PN2058), finanțat de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Cadrele didactice au participat la sesiuni de formare menite să contribuie dezvoltarea competențelor de proiectare, organizare și desfășurare a procesului de învățământ în paradigma școlii inclusive și a competențelor de valorificare a spațiului de învățare și a curriculumului școlar în funcție de cerințele specifice ale elevilor din grupul țintă primar.
Proiectul ”Acces spre succes” își propune să aducă o contribuție activă la creșterea gradului de coeziune economică și socială la nivel local și național prin îmbunătățirea competențelor formale și non-formale ale copiilor din ciclul gimnazial, creșterea gradului de promovabilitate a acestora în licee și prin dezvoltarea abilităților, cunoștințelor și competențelor necesare profesionale pentru locuri de muncă cu un grad de calificare mai ridicat.
Instituțiile partenere implicate în acest proiect sunt: Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID), România; Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, România; Inspectoratul Școlar Județean Mures, România; University of South-Eastern, Norvegia; Innovius As, Norvegia.
Cadrele didactice participante au reprezentat școli care sunt parteneri asociați ai proiectului: Gimnazială Albești, Școala Generală Nr.3 Târnăveni, Școala Gimnazială “Ion Dacian” Saschiz, Școala Gimnazială Alma, Școala Gimnazială Octavian Goga din Rășinari, Școala Gimnazială Cristian, Școala Gimnazială Axente Sever, Școala Gimnazială ,,Georg Daniel Teutsch’’ din Agnita, Școala Gimnazială “Badea Cîrțan” Cârțișoara.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.448.247 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului vizează creșterea participării școlare cu cel puțin 10% a unui număr de 400 de copii din grupul țintă primar și creșterea ratei de tranziție în învățământul școlar superior (clasa a-IX-a) cu 1,5% pe perioada implementării proiectului.
Date de contact:
Daniela Preda - Manager proiect
Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID)
Email: [email protected]
Website : www.acces4succes.ro
Pagina de Facebook: Proiect Acces spre Succes
Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Fundaţia Europeană pentru Cons , curs de formare , Implementare şi Dezvoltare , proiect acces spre succes
Vizualizari: 1119
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Verzii?
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Xman
Acum 6 ore
Q
Acum 6 ore
Till Eulenspiegel