Marţi,
04.10.2022
Ploi Scurte
Acum
7°C

Emmanuel Macron spulberă speranţele Ucrainei privind o aderare rapidă la UE

Emmanuel Macron spulberă speranţele Ucrainei privind o aderare rapidă la UE

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat luni că o eventuală aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea dura ''decenii'' şi a propus, în paralel, crearea unei ''comunităţi politice europene'' noi, care va putea primi ca membri ţări precum Regatul Unit, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Această idee, pe care cancelarul german Olaf Scholz a considerat-o ''foarte interesantă'' în timpul unei întâlniri cu Macron la Berlin, este totuşi susceptibilă să creeze frustrări printre ţările deja candidate - declarate sau potenţiale - la aderarea la UE.

Şeful statului francez şi-a prezentat viziunea în timpul primului său discurs privind Europa după realegerea sa, pronunţat la Strasbourg luni, de Ziua Europei.

"Această organizaţie europeană nouă ar permite naţiunilor europene democratice să adere la baza noastră de valori, să găsească un nou spaţiu de cooperare politică, de securitate, de colaborare", a explicat Emmanuel Macron cu prilejul încheierii Conferinţei privind viitorul Europei.

Ucraina, dar şi ţări mai puţin avansate pe calea aderării, precum Bosnia, ar putea fi membre ale noii organizaţii, în aşteptarea finalizării procedurii extrem de lungi de aderare la UE, care "va dura de fapt câteva decenii", potrivit preşedintelui francez.

Acesta a opinat că Regatul Unit, care a părăsit UE în 2020, ar putea face parte din noua structură.

Propunerea relansează dezbaterea, deja veche şi controversată, cu privire la eventualitatea unei Uniuni Europene organizate în mai multe cercuri concentrice cu ţări care beneficiază de niveluri de integrare diferite.

La Strasbourg, preşedintele francez s-a declarat favorabil şi ideii schimbării tratatelor europene pentru ca UE să devină mai ''eficientă şi independentă'', o propunere care întâmpină deja opoziţia a aproape jumătate dintre statele membre.

''Va trebui să ne reformăm textele, acest lucru este evident. Una dintre căile acestei reforme este o convenţie de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European şi eu o susţin'', a declarat preşedintele Emmanuel Macron.

Franţa asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE până la 30 iunie şi Macron doreşte ca această chestiune să fie abordată ''cu curajul şi libertatea necesare'' cu liderii celorlalte ţări membre la summitul din 23-24 iunie.

Înaintea discursului lui Emmanuel Macron de la Strasbourg şi după o convorbire telefonică avută cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a afirmat că Ucraina va primi un prim răspuns în luna iunie în legătură cu cererea sa de aderare la blocul comunitar.

Zelenski a anunţat că Ucraina a predat răspunsurile la partea a doua a chestionarului pe care fiecare ţară aspirantă trebuie să îl completeze în vederea aderării.

''De obicei acest lucru durează luni, dar noi l-am făcut în câteva săptămâni'', a afirmat şeful statului ucrainean. ''Astăzi am făcut încă un pas pe calea noastră către Uniunea Europeană - unul important şi nu doar unul formal'', a explicat el, exprimându-şi speranţa că ţara sa va primi în iunie statutul de candidată la aderare. 

foto Emmanuel Macron/facebook

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 4 luni

Are dreptate, Macron nu-si da acordul fara OK-ul Moscovei
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus