Preşedintele ceh Milos Zeman şi-a dat acordul miercuri pentru ca aproximativ o sută de cetăţeni cehi să meargă să ajute armata ucraineană în lupta cu forţele ruse în Ucraina, a anunţat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Recunoscut pentru poziţia sa pro-rusă puternică din trecut, Zeman şi-a schimbat atitudinea după invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie. La scurt timp după aceea, el l-a calificat drept „nebun” pe aliatul său vechi, preşedintele rus Vladimir Putin.
"Miercuri, el a semnat, la cererea lor, o decizie prin care aprobă intrarea în forţele ucrainene a 103 cetăţeni", a precizat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Jiri Ovcacek.
Decizia preşedintelui ceh a fost aprobată de asemenea de premierul Petr Fiala. Cei doi oameni politici au convenit în martie să nu îi pedepsească pe cehii care merg să lupte în război alături de trupele ucrainene. Legile din Cehia le interzic cetăţenilor acestei ţări să lupte în străinătate.
Guvernul lui Fiala a furnizat de asemenea Ucrainei un ajutor militar de circa trei miliarde de coroane (118 milioane de euro).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1828
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
R
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
C