Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Un profesor sibian, premiat la Gala Mentor: Niciodată nu poți spune că ți-ai atins limitele

Un profesor sibian, premiat la Gala Mentor: Niciodată nu poți spune că ți-ai atins limitele

Cosmin Simtion, profesor de istorie și geografie în comuna Slimnic din județul Sibiu, a fost premiat anul acesta la Gala Mentor 2022, eveniment organizat de Fundația Comunitară și Mall România. Alături de alți nouă antreprenori și profesori, Cosmin Simtion a fost premiat pentru activitatea sa didactică, dar și pentru proiectele în care este implicat în comunitatea din care face parte.

Premiile au scopul de a impulsiona respectul opiniei publice față de toți cei care formează caractere și descoperă talente, devenind altfel parte a unor povești de succes. Anual sunt premiați zece mentori, dascăli prin excelență, care au avut un rol marcant în viața elevilor lor. Pe lângă diplomă, laureații primesc și trofeul Mentor, realizat special de către artistul plastic Ioan Nemțoi.  

Evenimentul a avut loc joi, 12 mai, la București, iar primirea unei astfel de recunoașteri l-a impresionat și l-a încurajat pe Cosmin Simtion să continue toate activitățile cu aceeași dragoste și pasiune.

„A fost o onoare pentru mine să fiu prezent la București și să primesc acest premiu. Am avut emoții. Cred că este o dovadă a faptului că oamenii au încredere în mine și în modul în care s-a transformat comunitatea de la țară”, a spus Cosmin Simtion pentru Turnul Sfatului.

24 de ani la catedră 

Din anul 1989, Cosmin Simtion predă geografie și istorie, ocupând periodic și funcții de conducere a unor școli și ONG-uri. Elevii săi au fost premiați la peste cincizeci de competiții județene, naționale și internaționale, iar prin intermediul Asociației Cavalerii Turnului înclinat din Ruși a reușit mobilizarea și implicarea tinerilor în numeroase proiecte, parteneriate și concursuri, obținând peste patruzeci de distincții, printre care „Diploma Centenarului”, oferită de Consiliul Județean Sibiu sau premii la Gala Tineretului din România în edițiile 2018, 2019 și 2021.

„Am început la Ruși în urmă cu 24 de ani și iată că după 24 de ani tot în Ruși sunt. Predau istorie și geografie atât la Slimnic, cât și la Ruși, la structura gimnazială a școlii de la Slimnic și fac parte și din asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși, asociație prin care am reușit să schimbăm multe în comunitate”, a detaliat Cosmin Simtion pentru Turnul Sfatului. 

Proiecte de suflet pentru comunitate

Asociația Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși este o asociație de și pentru tineret, ȋnființată ȋn anul 2019, menită să contribuie la promovarea și dezvoltarea comunității locale, prin intermediul activităților de educație non-formală, întreprinse de membrii și voluntarii organizației.

Anul 2021 a fost unul special pentru întreaga comunitate din localitățile Slimnic, Ruși și Veșeud. Ȋn cadrul programului național European Youth Village, comuna Slimnic a obținut titlul de Sat European de Tineret, pentru perioada 5 decembrie 2020 – 4 decembrie 2021. Ȋn urma acestui program, tinerii au primit susținerea și ȋndrumarea ȋn vederea rezolvării problemelor și/sau nevoilor pe care le ȋntâlnesc la nivel local.

„Și anul acesta avem proiect la maraton. Este vorba despre „Start la lecturat”, un proiect prin care vrem să modernizăm bibliotecile, atât cele din Slimnic, cât și din Ruși. Copiii de la club s-au format sub ochii noștri și ne bucură să vedem că ei scriu proiecte și derulează programe. Am 24 de ani de vechime, dar cred că, în general, nu poți spune că ți-ai atins limitele sau că le știi pe toate. De cinci ani, am descoperit că-mi place foarte mult să acționez pe proiecte în scopul comunității. Mereu sunt lucruri de învățat, iar să vezi comunitatea din care faci parte că se bucură de aceste proiecte este minunat. Copiii de la țară trebuie să aibă aceleași șanse și să beneficieze de același tip de educație ca cei de la oraș”, concluzionează profesorul sibian.

Laureații Premiului Mentor 2022:

- Ana Caraianopol, profesor de dans clasic, București;

- Alina Ciuculescu Moțea, antrenor scrimă, București;

- Liana Poema Dondoe, profesor de educație muzicală, Craiova;

- Muszka Pál Anna Éva, educator, Cluj;

- Crina Popescu, bibliotecar, Pietrari, Vâlcea;

- Adrian Rădulescu, antrenor natație, București;

- Cosmin Simtion, profesor de istorie-geografie, Ruși, Slimnic, Sibiu;

- Székely Zoltán, profesor de fizică, Odorheiu Secuiesc;

- Tőkés Árpád, antrenor de orientare în alergare, Cluj;

- Doina Lavinia Zanfir, profesor de pian, Reghin.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Cristi

Acum 1 an

Bravo!
Raspunde

Marius

Acum 1 an

Sotia domnului e distinsa Claudia Simtion, fost inspector scolar general.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus