Testele serologice efectuate în cazul unui turist englez din Grecia, primul caz suspect de variola maimuţei din ţară, nu au depistat această boală, ci varicelă, a anunţat duminică Departamentul elen de Sănătate Publică, relatează AFP, citat de Agerpres.
Turistul englez, despre care se credea că ar avea variola maimuţei, şi partenera sa de călătorie au fost transportaţi sâmbătă la spital şi plasaţi în izolare.
"Variola maimuţei nu a fost detectată în urma analizelor serologice la bărbatul internat la spitalul Attikon, însă varicela a fost detectată în urma a două testări succesive", a anunţat organizaţia de sănătate publică într-un comunicat.
"Există simptome şi apariţia de leziuni cutanate similare" între cele două boli, a precizat organizaţia.
Mai multe ţări occidentale, printre care Franţa, Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Spania şi Suedia au identificat cazuri de variola maimuţei.
Variola maimuţei este o boală rară al cărei agent patogen poate fi transmis de la animale la om şi invers.
Simptomele sale seamănă, dar în formă mai puţin severă, cu cele observate în trecut la subiecţii cu variolă: febră, cefalee, dureri musculare, dureri de spate, în primele cinci zile. Apoi apar erupţii cutanate, leziuni, pustule şi în final cruste.
Nu există tratament pentru această boală care de obicei se vindecă spontan şi ale cărei simptome durează între 14 şi 21 de zile.
foto depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 479
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gigi
Acum 1 oră
@Aci Duțu
Acum 2 ore
Tanti Rezi
Acum 2 ore
Boacteru’
Acum 2 ore
Marius