Sibienii vor avea posibilitatea să își măsoare gratuit nivelul de sănătate a plămânilor, prin intermediul spirometriei, în cadrul Zilelor Antifumat, organizate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Acțiunea va avea loc marți, 31 mai, cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, la Dispensarul TBC (strada Morilor, nr.57, intersecția cu Șos. Alba Iulia), între orele 11.00 – 13.00. Persoanele care vor fi descoperite cu probleme ale plămânilor vor fi îndrumate către investigații suplimentare.
Spirometria este considerată a fi cea mai utilă investigație pentru a aprecia severitatea afectării pulmonare cauzate de fumat. Medicul mai poate recomanda și efectuarea unei radiografii toracice, analize de laborator și, în unele cazuri, de CT toracică (dacă există suspiciune de asociere a unui cancer pulmonar).
Spirometria este un test simplu, nedureros, care se face cu ajutorul unui aparat numit spirometru. Persoana supusă examinării trebuie să sufle într-un dispozitiv ce măsoară cantitatea de aer inspirată sau expirată voluntar, rezultatele fiind interpretate pe loc.
Fumatul determină în principal Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), aceasta asociindu-se de-a lungul timpului cu complicații, precum: insuficiență respiratorie (care în stadiile terminale devine oxigenodependență), cord pulmonar cronic sau cancer pulmonar, mai ales dacă se menține statutul de fumător. Abandonarea precoce a fumatului este factorul esențial care poate încetini evoluția bolii.
„Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are periodic inițiative de conștientizare a populației cu privire la consecințele devastatoare pe care tutunul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea bolnavilor internați și consultați în unitatea noastră sanitară suferă de boli cauzate de fumat. Prin toate evenimentele pe care le-am organizat anul acesta în cadrul Zilelor Antifumat, sperăm să responsabilizăm un număr cât mai mare de oameni, astfel încât să abandoneze obiceiul fumatului înainte de a fi prea târziu pentru sănătatea lor”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Zilele Antifumat, derulate de Spitalul de Pneumoftiziologie în perioada 24-31 mai reunesc o serie de acțiuni, printre acestea numărându-se campania „Eu am reușit.Și tu POȚI!” (prin care foști fumători își spun poveștile de renunțare la fumat), consilierea antifumat a liceenilor sibieni de către medicii pneumologi, precum și efectuarea de spirometrii gratuite pentru evaluarea gradului de afectare pulmonară, determinată de consumul de tutun.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 742
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Trotineta
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil