Sâmbătă,
03.01.2026
Ninsoare
Acum
0°C

Peste două treimi dintre bulgari trăiesc sustenabil şi economisesc electricitatea şi apa-sondaj

Peste două treimi dintre bulgari trăiesc sustenabil şi economisesc electricitatea şi apa-sondaj

Peste două treimi dintre bulgari înţeleg corect termenul "gospodărie sustenabilă", fac economii la electricitate, apă şi detergenţi şi utilizează electrocasnice care permit realizarea de economii la energie, arată rezultatele unui sondaj publicate joi cu ocazia unei conferinţe găzduite de BTA, informează Agerpres.

Sondajul a fost efectuat în luna mai în rândul a 1.002 de respondenţi adulţi prin intermediul unor interviuri faţă în faţă, cu ocazia Zilei mondiale a mediului înconjurător, care este aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie.

Rezultatele sondajului oferă o imagine a ceea ce fac bulgarii în legătură cu modul de viaţă sustenabil şi cum înţeleg noţiunea de "gospodărie sustenabilă".

Potrivit lui Dimiter Ganev de la firma de sondare a opiniei publice Trend, 23% dintre bulgari utilizează electrocasnice care permit realizarea de economii la energie. Cel mai activ grup de persoane, cei cu vârsta între 30 şi 59 de ani, sunt deschişi într-o mai mare măsură la tendinţele cu privire la mediul înconjurător şi sustenabilitate. Cel mai mare procent de persoane care declară că nu aruncă mâncarea şi cumpără doar atât cât au nevoie se regăseşte în rândul vârstnicilor, 47%. În schimb, în rândul tinerilor această opţiune este aleasă de mai puţin de o treime dintre ei şi asta din cauza lipsei de experienţă şi a evaluărilor greşite cu privire la cât de multă mâncare au nevoie şi cum poate fi planificat consumul în zilele următoare.

Pentru aproape jumătate dintre bulgari, modul sustenabil de producţie are un impact asupra alegerii lor. De asemenea, sondajul mai arată că, în ultimii cinci ani, maşina de spălat vase a devenit un echipament electrocasnic obişnuit într-o gospodărie.

Consumatorii bulgari cred că responsabilitatea principală pentru protejarea mediului cade pe seama producătorilor şi mărcilor, care trebuie să realizeze produse mai sustenabile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Emil

Acum 3 ani

Romania a dezvoltat SIIJ-ul de spalat crima organizata institutionala. Supărarea doamnei avocat Draghici era ca nu sunt mașină de spat automata.
Raspunde

Emil

Acum 3 ani

Electrocasnicele bulgaresti nu se compare cu electrocasnicele romanesti.
Raspunde

Mircea

Acum 3 ani

Adica sunt saraci lipiti si nu isi permit cheltuielile asa ca sunt trecuti "sustenabili". Interesanta abordare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus