Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

După trei ani: dărăpănatul monument istoric donat de Maria Tereza nu va mai fi spațiu cultural, ci de învățământ

După trei ani: dărăpănatul monument istoric donat de Maria Tereza nu va mai fi spațiu cultural, ci de învățământ

La trei ani de la lansarea primei proceduri în vederea reabilitării clădirii fostului orfelinat Terezian, Primăria Sibiu a decis să schimbe destinația ansamblului clasat drept monument istoric de importanță națională. Nu vor mai fi amenajate spații pentru activități culturale, ci pentru învățământ. Cinci milioane de euro estimează Primăria Sibiu că vor fi necesare pentru a amenaja aceste spații.

Smart Consulting SRL din Deva este societatea angajată de Primăria Sibiu pentru întocmirea documentațiilor preliminare (documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, obținere avize, expertiză tehnică, studiu geotehnic etc) necesare reabilitării clădirii fostului orfelinat Terezian, finalizat în 1767 de împărăteasa Maria Tereza și aflat pe strada Gladiolelor nr. 4 – 6. Contractul a fost semnat în 26 mai 2022 pentru suma de 289.000 de lei, la care se adaugă TVA, termenul de furnizare a documentațiilor solicitate fiind de trei luni de la semnarea contractului.

”Reabilitarea imobilului, care este în prezent nefuncțional, este propusă în scopul amenajării lui ca spațiu educațional, respectiv adaptarea acestuia pentru activități de învățământ. Lucrările de reabilitare vor viza repararea, restaurarea, consolidarea și creșterea eficienței energetice a imobilului, fără ca acestea să fie de natură a modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior al construcției. (...) Prin reabilitarea imobilului se vor asigura spații suplimentare de învățământ la nivelul municipiului Sibiu”, se arată în tema de proiectare pe baza căreia a fost atribuit contractul.

În documentația amintită se mai arată că valoarea estimată a investițiilor în reabilitarea clădirii cu o suprafață de aproape 6.000 de mp este de 25 de milioane de lei.

Au crescut pomi, s-a făcut gaură-n acoperiș

Clădirea care are demisol, parter și un etaj și a fost utilizat o perioadă drept internat și ateliere pentru Grupul Școlar de Industrie Alimentară și pentru Grupul Școlar Independența. Clasată drept monument istoric de importanță națională, clădirea a fost în cele din urmă părăsită, degradându-se continuu.

În ianuarie 2019, Primăria Sibiu – care deține imobilului prin Serviciul de învățământ preuniversitar – a lansat licitația pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate în vederea amenajării aici a unor spații culturale, care să capete diferite destinații: proiecții, expoziții, spectacole, dezbateri culturale etc.

Bugetul de 120.000 de lei alocat contractului nu a fost convingător, astfel că niciun proiectant nu a mai depus ofertă.

Inițiativa a fost apoi abandonată, imobilul de pe strada Gladiolelor degradându-se continuu: pe acoperiș au început să crească pomi, după care părți din șarpantă au început să se prăbușească.

Abia la finalul anului trecut Primăria Sibiu a lansat o nouă licitație pentru monumentul istoric în discuție. Licitație în a cărei documentație se arăta că nu se mai dorește amenajarea de spații culturale, ci de învățământ. Procedura a fost, însă, anulată: nicio firmă nu a depus ofertă. Cu același buget alocat de 210.000 de lei (plus TVA), Primăria Sibiu a reluat licitația în luna ianuarie a acestui an. Nici de această dată nu a fost depusă vreo ofertă.

Abia la a treia procedură, pentru care bugetul alocat a fost crescut la 336.000 de lei (plus TVA), au apărut trei firme interesate de contract. Dintre acestea, Primăria Sibiu a ales oferta celor de la Smart Consulting SRL.

Citește și Cresc copaci prin acoperișul moștenirii lăsată Sibiului de Maria Tereza. Primăria spune că n-are bani de reparații, dar caută soluții

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Emil

Acum 1 an

Crima organizata institutionala nu recunoaste monumentele istorice. Unele sunt lasate sa cada, altele sunt demolate de rechinii imobiliari pentru a construi altceva.
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Bani aruncați pe documente...Intervențiile din ce vor mai plăti? Primaria reabilitează monumente ca să ajunga pe mana sașilor, cum s-a întâmplat cu palatul copiilor, fostul pedagogic, Brukenthalul s.a. O administrație coruptă favorabilă fedegereului, validată de românașii sibieni. Rușine di felicitări pentru delăsare.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 an

așa se cade, să avem grijă de moștenirea culturală, doar nu suntem Găești
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus