Un bărbat a fost reținut de poliție ieri după ce a încălcat ordinul provizoriu emis pentru protecția concubinei sale, s-a dus la ea acasă și a amenințat-o cu violența. Sibianul a fost agresiv și față de copiii femeii.
Primul scandal a avut loc sâmbătă pe duminică noaptea, imediat după ora 12. Victima, o sibiancă de 35 de ani, a sunat la 112 și a sesizat faptul că atât ea cât și copiii lor minori au fost amenințați cu acte de violență de către concubinul acesteia, aflat în stare de ebrietate. Poliția a emis ordin de protecție și i-a interzis bărbatului să se mai apropie.
Câteva ore mai târziu, respectiv la ora 7, sibianul a revenit și a intrat în locuință, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiștii sibieni în urma primului apel 112. Și de această dată, bărbatul și-a amenințat concubina cu acte de violență.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, fiind prezentat ulterior instanței, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și amenințare.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 617
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Un sibian
Acum 4 ore
Noi noi
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 4 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Emil