O rachetă rusească a lovit joi un petrolier aflat în derivă în Marea Neagră de peste patru luni, la bordul căruia se află o cantitate necunoscută de motorină, a informat joi agenţia de presă Interfax-Ukraina, citând armata ucraineană, care susţine că petrolierul reprezintă o ‘bombă ecologică’, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Petrolierul Millennial Spirit, care navighează sub pavilionul Republicii Moldova, este lovit pentru a doua oară de rachete ruseşti de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie.
Prima oară a fost lovit la câteva zile de la invazie, autorităţile Republicii Moldova informând atunci că echipajul de la bordul navei este compus din cetăţeni ruşi şi că două persoane au fost grav rănite.
Comandamentul militar Sud al forţelor de apărare ucrainene a indicat joi că, la momentul respectiv, când a fost lovită în februarie, nava avea peste 500 de tone de motorină la bord şi că de atunci plutea fără echipaj. Potrivit acestuia, o rachetă rusească de tipul X-31 aer-sol a lovit petrolierul de data aceasta.
‘Probabil că restul încărcăturii a luat foc’, indică armata, într-o declaraţie citată de Interfax-Ukraina, precizând că petrolierul a fost lovit pentru a doua oară.
Armata ucraineană a calificat nava drept o ‘bombă ecologică cu acţiune întârziată’, apreciind că această situaţie are drept cauză blocarea porturilor ucrainene de către invadatorii ruşi.
Agenţia de presă Reuters menţionează că nu poate confirma detaliile atacului în mod independent pentru moment.
Ucraina susţine că invazia rusă a provocat prejudicii enorme de ordin ecologic şi intenţionează să solicite despăgubiri Moscovei în instanţele internaţionale.
Printre ameninţările pentru mediu cauzate de invazia rusă, menţionate de Ucraina, se numără şi poluarea bazinelor de apă.
foto arhiva
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Daca si la Geiger comentam…apoi suntem clar ”neam de traista”!!
Ce legatura au USR si UDMR in asta?! Vrei sa te afli in treaba
Pai si de ce nu mai doreste nimeni sa fie director la acea scoala, v-ati intrebat? Atunci când parintii si…
Praf in ochi. Trebuie reduși de la 1441 la 187 cât este normalul.
Pai si de ce nu mai doreste nimeni sa fie director la acea scoala, v-ati intrebat? Atunci când parintii si…













Lasă un răspuns