Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Evitați amenzile! Primăria anunță primele cinci centre fixe de recenzare deschise și duminica

Evitați amenzile! Primăria anunță primele cinci centre fixe de recenzare deschise și duminica

Cu zece zile înainte de termenul de încheiere a Recensământului populației și locuințelor, Primăria Sibiu anunță deschiderea a cinci centre fixe de recenzare. Sibienii care nu completează chestionarele recensământului pot fi amendați cu până la 3.000 de lei.

”Recensământul Populației și Locuințelor se încheie în data de 17 iulie 2022. Prin urmare, sibienii care nu au parcurs încă acest proces mai au la dispoziție doar 10 zile. Pe această cale, reamintim că în cazul cetățenilor care refuză să se recenzeze, legislația prevede amenzi între 1.000 și 3.000 de lei”, anunță reprezentanții Primăriei într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.

Ca urmare a unei decizii la nivel central, Primăria a început să înființeze centre fixe de recenzare, cărora le asigură și personalul necesar, primele centre fiind deschise de vineri, 8 iulie.  ”Sibienii vor găsi aici un recenzor instruit care va consemna răspunsurile necesare completării formularelor. Astfel, cetățenii nu mai trebuie să aștepte acasă recenzorul, ci pot veni în aceste centre și să se înscrie în termenul limită”, transmit reprezentanții administrației locale.

Centrele sunt deschise de luni până duminică, între orele 09:00 – 19:00, fiind amenajate în sediile Primăriei din Piața Mare și de pe bd. Victoriei, la administrația Cimitirului municipal, la Cantina socială din Gușterița și la Școala Gimnazială nr. 1. ”Pe măsură ce Direcția Județeană de Statistică Sibiu va pune la dispoziția Primăriei mai multe tablete configurate pentru consemnarea răspunsurilor, Primăria Sibiu este pregătită să deschidă și alte centre fixe, pentru a acoperi într-o cât mai mare măsură cartierele orașului”.

Nr.

crt.

Locație

Adresa

1.

Sediul Primăriei Sibiu - Centrul de Informare Turistică

Str. S. Brukenthal, nr. 2

3.

Sediul Primăriei Sibiu - Evidența populației – la parter

Bd. Victoriei, nr. 1-3

4. 

Clădirea administrativă a Cimitirului Municipal

Calea Dumbrăvii, nr. 155

5.

Cantina Municipiului Sibiu 

Calea Gușteriței, nr. 22

17.

Școala Gimnazială Nr. 1

str. Hațegului, nr. 8

Citește și Doar un sfert din populația Sibiului s-a recenzat. Puțin peste media națională

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

S

Acum 1 an

Reprezentativa poza din articol nu am ce zice, cinste voua
Raspunde

Andrei

Acum 1 an

Centrele de vaccinare se transforma in centre de recenzare! Faina treaba! Lupul isi schimba parul da naravul ba!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus