Patriarhia Română a transmis către toate eparhiile sale un îndemn de a se ruga pentru ploaie, în toate zonele care sunt afectate în aceste momente de secetă.
„În contextul foarte îngrijorător, creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor la vreme de secetă”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române.
Aceștia subliniază importanța rugăciunilor întrucât, în acest context, este „absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu”.
„Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului. Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Matei 5, 45)”, au mai transmis aceștia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1153


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
John
Acum 4 ore
Sibian
Acum 5 ore
Mno
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei