Duminică,
06.10.2024
Innorat
Acum
13°C

Primele reacții politice la situația noului spital din Sibiu, scos din PNRR: „Inimile sibienilor, de la extaz la agonie"

Primele reacții politice la situația noului spital din Sibiu, scos din PNRR: „Inimile sibienilor, de la extaz la agonie

Au apărut primele reacții ale politicienilor sibieni la știrea că noul Spital Județean din Sibiu nu ar mai putea fi finanțat prin PNRR. Senatorul USR Claudiu Mureșan și deputatul Constantin Șovăială, de la mai noua Forță a Dreptei, au reacționat pe facebook, ca urmare a publicării setului de criterii de finanțare a noilor spitale prin PNRR care, practic, scot proiectul noului spital județean din cursa de a obține vreun ban prin acest program.

"Inimile sibienilor, de la extaz la agonie. Nu, nu este o metaforă, aceasta este realitatea în care ne aruncă ministrul Rafila și coaliția care guvernează România.

Până azi, proiectul noului Spital Județean Sibiu era aproape o certitudine, având în vedere faza avansată în care se află proiectul, dar și criteriile de eligibilitate propuse de echipa care a pregatit PNRR. Astăzi însă (n.r. ieri), ministrul Rafila ne-a anunțat cu seninătate că a schimbat regulile. Numai ei știu de ce și pentru cine", scrie Claudiu Mureșan pe facebook. 

"Ce spitale vrea să facă PSD&Co din PNRR și care va fi viitorul proiectului de la Sibiu?"

Senatorul USR anunță că a adresat o interpelare ministrului sănătății, solicitându-i explicatii și soluții la această "chestiune majoră pentru sănătatea a sute de mii de pacienți". 

Citește și Unde sunt banii pentru noul Spital județean Sibiu?

"Mi-aș fi dorit să nu am dreptate, dar Spitalul Județean Sibiu nu are bani prin PNRR, așa cum ni s-a tot spus! Sibienii sunt mințiți pe față. Li s-a furat nu doar trecutul, ci și viitorul. Banii pentru viitorul spital județean încep să se evapore. Vom rămâne doar cu spitalul desenat pe afișele electorale și bolile cotidiene netratate?", scrie și Constantin Șovăială, tot pe facebook.

Turnul Sfatului a scris vineri că noul spital de la Sibiu va fi declarat neeligibil pentru finanțare prin Programul național de redresare și reziliență. Și asta deoarece pentru a fi declarat eligibil, cei din Ministerul Sănătății au impus două condiții: prima este aceea ca investiția să facă parte din ”categoria unităților sanitare publice cu paturi”. Condiție pe care proiectul de la Sibiu o îndeplinește, având prevăzute peste 800 de paturi.

Cea de-a doua condiție este ca bugetul investiției să fie de maxim 206,88 milioane de euro, fără TVA. Adică 248,3 milioane de euro, cu tot cu TVA, o valoare mult mai mică decât cele 595 de milioane de euro, cu tot cu TVA, estimate a fi necesare pentru construirea și dotarea noului spital județean Sibiu.

Cum această ultimă condiție de eligibilitate nu este îndeplinită, proiectul spitalului județean de la Sibiu – care se regăsește în lista celor 49 de proiecte din care vor fi selectate 25 spre finanțare – nu va mai intra în celelalte etape, de includere în etapa de ierarhizare și, respectiv, de ierarhizare.

Citește și Unde sunt banii pentru noul Spital județean Sibiu?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

7 comentarii

S

Acum 2 ani

Garantat Iohannis!
Raspunde

Alex

Acum 2 ani

Nu știu de ce sar cei de la USR acum, când ei au făcut planul cu PNRR și în acea vreme au zis clar că decât să facă trei spitale mari in țară mai bine fac mai multe mici în toată țara, iar pe când Ludovic Orban a declarat că finanțează spitalul din fonduri Europene nici nu exista PNRR-ul.
Raspunde

Turcan

Acum 2 ani

"Noul Spital Judetean" = o vrajeala ieftina de la oameni ieftini...
Raspunde

Alzara 1928

Acum 2 ani

S-a încheiat cu succes uniformizarea partidelor : populiste , demagoge , lipsite de lideri cu viziune , lacome de putere , arogante , învinuiesc adversarii cu propriile nerealizări ! Asta spune mult despre societatea din care au răsărit , adică NOI .
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 2 ani

Bai Alex lasa USR ca acum sunt la guvernare PNL PSD ghidati de josnicul Iohannis.
Raspunde

Birtu

Acum 2 ani

Trebuie sa fi Prost sa-i crezi pe oricare dintre politicieni care vor zice ca se va construi spitalul in urmatorii 30 de ani !! Astia nu sint in stare nici sa repare spitalul cel vechi , dar ei promit ca vor cosntrui unul nou ! in afara de niste panouri pe care vor scrie ca acolo va fi un spital si de niste proiecte facute pe calculator nu vor rezolva nimic ! Dar ei dau cu papagalul zi si noapte ca vor construi spitalul ,doar la asta se pricep cel mai bine , sa duca lumea cu zaharelul !
Raspunde

Gicu

Acum 2 ani

Numa promisiuni. Sibienii tot prostii raman in continuare cu ce au mostenit de dinainte de '89
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus