Miercuri,
11.09.2024
Ploi Moderate
Acum
16°C

Șapte sibieni prinși în trafic fără permis de conducere, în weekend – o mașină a fost furată, alta lovită

Șapte sibieni prinși în trafic fără permis de conducere, în weekend – o mașină a fost furată, alta lovită

Mai mulți șoferi sibieni au fost prinși, la finalul săptămânii trecute, că se aflau la volan deși nu dețin permis de conducere. Este vorba de șase bărbați și o femeie.

Primul sibian prins la volan fără permis a fost oprit în 15 iulie, în jurul orei 17, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un moped pe strada Poiana. Bărbatul de 20 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul este neînmatriculat. Pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În aceeași zi, la aceeași oră, în Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Nicolae Bălcescu. La volan a fost identificată o tânără de 20 de ani, din Boița, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Tânăra era însoțită de proprietara autoturismului, o femeie în vârstă de 34 de ani, din Avrig, care cunoștea faptul că tânăra aflată la volan nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pe numele tinerei în vârstă de 20 de ani s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, prietena acesteia fiind cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare.

În jurul orei 19, pe DN 14, polițiștii au oprit un autoturism condus de un localnic în vârstă de 31 de ani.Întrucât din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe numele său s-a deschis un dosar de cercetare penală având ca obiect infracțiunea de conducere fără permis.

A doua zi, sâmbătă, 16 iulie, în jurul orei 00:30, pe raza comunei Valea Viilor, polițiștii au oprit o autoutilitară condusă pe DJ 142G de către un localnic de 46 de ani. Nici acesta nu avea permis. De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

O jumătate de oră mai târziu, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au identificat un localnic în vârstă de 26 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării deși nu deține acest drept. În prezent, medieșeanul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Sâmbătă spre duminică noaptea, în jurul orei 2:30, în localitatea Marpod, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Alțâna. Din verificările efectuate a rezultat faptul că șoferul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Bărbatul era însoțit de proprietarul autoturismului, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Cârța, care cunoștea faptul că cel aflat la volan nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Și în acest caz, penumele bărbatului în vârstă de 28 de ani s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, celălalt bărbat fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare.

Duminică după-masa, în jurul orei 17:30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Ștefan cel Mare de un sibian în vârstă de 19 ani, de asemenea fără permis de conducere.

Totodată, din cercetările polițiștilor au reieșit indicii conform cărora tânărul și-ar fi însușit fără drept autoturismul în cauză, fără acordul proprietarului mașinii. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv furt în scop de folosință.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus