Puțin peste o sută de vizitatori pe zi a înregistrat în medie complexul de agrement ”Lacul lui Binder” în prima lună de la inaugurare. Numărul vizitatorilor este restrâns în condițiile în care suntem în plină vară, iar după schimbarea anotimpurilor interesul va scădea și mai mult, mai ales în ceea ce privește zona de plajă și înot. Primăria investit peste 14 milioane de lei aici, amenajarea durând aproape patru ani.
”În prima lună de funcționare Complexul Lacul Binder a primit 3.446 de clienți, încasările însumând 73.900 de lei. Numărul zilnic de clienți a crescut pe măsură ce sibienii au aflat de posibilitățile de petrecere a timpului liber pe care Lacul le oferă”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu, într-un răspuns oferit la solicitarea Turnul Sfatului.
Conform sursei citate, cea mai solicitată facilitate este plaja, peste 2.300 de clienți accesând acest serviciu în prima lună.
Locul de joacă gonflabil de pe lac a fost utilizat de peste 700 de persoane, majoritatea copii. ”Reamintim însă că acest loc de joacă poate fi utilizat și de adulți, în siguranță, fiind special gândit pentru aceasta”, spun reprezentanții muncipalității.
Puțini pescari, și mai puțini interesați de caiac
”247 de persoane au folosit instalațiile pe cablu pentru sporturi nautice, puțin peste 40 au închiriat un caiac, iar alte peste 30 au practicat SUP. Un număr de 47 de persoane au pescuit în lac”, mai arată reprezentanții Primăriei Sibiu.
Prin comparație, un alt complex de relaxare oferit de Primăria Sibiu cetățenilor, Baia Neptun, a înregistrat în primul an de funcționare peste 53.000 de clienți. Numărul lor variază de la o lună la alta, însă un calcul simplu arată o medie lunară de peste 4.400 vizitatori pe lună, în condițiile în care spațiul este mult mai restrâns.
Pe de altă parte, zona Lacului lui Binder era un teren viran și un lac folosit de localnici pentru a arunca deșeuri, reamenajarea lui fiind o îmbunătățire indiscutabilă, chiar dacă sibienii nu se înghesuie să folosească serviciile de agrement.
Citește și:
FOTO-S-a deschis Lacul lui Binder: Patru exemple clare ce ne place și ce nu ne place
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: pescuit lacul lui binder , complex lacul lui binder , aer liber sibiu , timp liber sibiu , lacul lui binder
Vizualizari: 12935
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Ghița
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Chitruta
Acum 3 ore
Ron
Acum 3 ore
Pop