Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Din 11 sibieni decedați în urma infectării cu noul coronavirus, în ultimele 8 zile, 9 nu au mai ajuns la ATI. ”Numărul e prea mic pentru a face generalizări”

Din 11 sibieni decedați în urma infectării cu noul coronavirus, în ultimele 8 zile, 9 nu au mai ajuns la ATI. ”Numărul e prea mic pentru a face generalizări”

Nu sunt date legate de tulpina de coronavirus de care au murit cei 11 sibieni din ultimele zile, spun medicii sibieni, chestionați cu privire la faptul că din aceștia, doar 2 au decedat într-o secție de terapie intensivă.

Din 19 iulie, 11 sibieni au decedat în urma infectării cu SARS CoV-2, anunță DSP Sibiu. Conform datelor, din cei 11, 5 erau vaccinați, în timp ce 6 erau nevaccinați, iar 9 dintre ei nu au mai ajuns într-o secție de terapie intensivă. Cea mai tânără persoană decedată avea 55 de ani, iar cea mai în vârstă, 93, după cum relata ieri, Turnul Sfatului.

"Numărul de pacienți este prea mic pentru a face generalizări în privința acestui val. Nu avem date legate de tulpina infectantă la decedați, însă pacienții care au decedat pe secție nu au avut pneumonii extinse Sars-CoV 2, ci mai degrabă vârste avansate și comorbidități importante cardiovasculare și neoplazice", susține dr. Cosmina Gingăraș, medic în cadrul Secției clinice Boli Infecțioase.

Medicul face precizarea că face această declarație referindu-se strict la cazurile trecute prin Spitalul Clinic Județean Sibiu.

La nivelul celui mai important spital din județ au decedat 4 din cei 11 sibieni, dintre care 3 în secția de Boli infecțioase COVID, iar unul în ATI.

Cine a murit la ATI

Din 19 iulie, în aproape fiecare zi s-a înregistrat cel puțin un deces, iar singurele două persoane care au decedat după ce au ajuns într-o secție de terapie intensivă sunt o femeie de 85 de ani, vaccinată și un bărbat de 66 de ani, la fel, vaccinat.

Ultimele decese:

Astfel, în 19 iulie au decedat două persoane: o femeie de 79 de ani, vaccinată și un bărbat de 71 de ani, la fel, vaccinat. Ambii au decedat la spitalul din Mediaș în secție Covod non-ATI.

În 20 iulie au decedat alte trei persoane. Doi bărbați, de 79 și 83 de ani, internați în secții non-ATI la Spitalul Județean Sibiu, ambii fiind vaccinați și o femeie de de 85 de ani, vaccinată și ea, decedată la secția ATI Covid Sibiu.

În 23 iulie a decedat un bărbat de 81 de ani, nevaccinat, la Spitalul Municipal Mediaș, în secție non-ATI.

În 24 iulie a decedat o femeie de 55 de ani, nevaccinată. Ea este cea mai tânără persoană decedată de Covid din această perioadă. Femeia locuia în Daia și a decedat la spital în secție non-ATI, respectiv secția de boli infecțioase a Spitalului Clinic Județean Sibiu.

În 26 iulie s-au raportat patru noi decese. Este vorba de trei persoane nevaccinate și una vaccinată.

Persoana vaccinată a fost un bărbat de 66 de ani care a decedat la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean Sibiu.

Două femei și un bărbat sunt celelalte persoane decedate marți. Femeile avea vârsta de 76, respectiv 93 de ani, nevaccinate, decedate în Sibiu, în secții non-ATI. Ultimul decedat este un bărbat de 71 de ani, nevaccinat și el, decedat tot la Secția de boli infecțioase a Spitalului Clinic Județean Sibiu.

În ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun deces asociat infectării cu SARS CoV-2, la nivelul județului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 864

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus