Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

Peste 900 de elevi din Sibiu vor susține Bacalaureatul în sesiunea de toamnă

Peste 900 de elevi din Sibiu vor susține Bacalaureatul în sesiunea de toamnă

Peste 900 de candidați, absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a din județul Sibiu, vor susține examenul național de Bacalaureat,  sesiunea 16 august - 3 septembrie 2022. Această sesiune debutează marți, 16 august, cu proba la Limba și literatura română. Primele rezultate vor fi afișate în 31 august. 

Citește și: BAC 2022. Cele mai bune licee din Sibiu, după contestații

965 de candidați s-au înscris pentru sesiunea de toamna a Bacalaureatului, în județul Sibiu. Examenul începe marți, cu proba E.a) la limba și literatura română. Miercuri, 17 august, se desfășoară proba E.c) obligatorie a profilului (matematică sau istorie), joi 18 august se desfășoară proba E.d) la alegere a profilului și specialității (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie), iar vineri 19 august va avea loc proba E.b) la Limba și literatura maternă.

În perioada 22 – 29 august 2022 se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice și digitale, conform OME nr. 5.151 din 30.08.2021.

Probele scrise încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 3 de centre de examen: Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu (352 candidați), Colegiul Tehnic Energetic Sibiu (361 candidați) și Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș (252 candidați).

Primele rezultate vor fi afișate în 31 august, până la ora 12:00

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 31 august 2022 (în intervalul orar 12:00 - 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 3 septembrie 2022

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Citește și: Sibiul are al treilea 10 la BAC, după contestații. Pleacă la facultate în Cluj

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de matematică.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări, foi volante care nu au aplicate ștampila centrului de examen pe ele, memoratoare, hărți etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete, căști audio etc.).

Pentru vizionarea listei cu centrele de examen în care se vor desfășura probele scrise pentru sesiunea august – septembrie 2022, și unitățile de învățământ arondate acestora, puteți accesa link-ul de mai jos:

http://www.isjsb.ro/pesite/CENTRE%20BAC_AUGUST_%20SEPTEMBRIE%20%202022.pdf

Pentru vizionarea calendarului Bacalaureat 2022, sesiunea august – septembrie, puteți accesa linkul de mai jos:

https://cnaob.org/docs/2122/bac_calendar.pdf

Foto sugestivă: Arhiva TS

Citește și: Pavel Mihăilescu, unul dintre cei doi elevi de 10 la Bac din Sibiu: „Chiar cred că suntem copii inteligenți și valoroși cu toții”. Dirigintă i-a fost Carmen Iohannis

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Munteanu

Acum 3 ani

Sa aiba mai multa bafta decat in iunie!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus