Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale pentru staționare și oprire neregulamentare, pe DN 7C, Transfăgărășan.
Polițiștii rutieri și jandarmii montani vor fi și astăzi prezenți în zonă, acțiunile fiind concentrate pe fluidizarea traficului în vederea prevenirii ambuteiajelor și oricăror incidente care ar putea genera o stare de pericol la adresa participanților la trafic și nu numai.
„Revenim cu recomandările adresate conducătorilor auto care intenționează să se deplaseze pe Transfăgărășan să parcheze autovehiculele doar în locurile special amenajate în acest scop și să respecte indicațiile forțelor de ordine, dar și semnalizarea rutieră amenajată în zonă”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Vă reamintim că șoferii care ajung pe Transfăgărășan sunt atenționați, de câteva zile, să nu mai parcheze pe marginea drumului. Situația nu s-a schimbat însă, iar ieri polițiștii sibieni au publicat un mesaj ironic pe pagina de Facebook, în care îi dojenesc pe cei care au încurcat traficul deja greoi din zonă. Autoritățile au relatat că parcările neregulamentare au dus la blocarea oamenilor în tunel, iar pietonii au fost nevoiți să facă slalom printre maşini.
La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov au precizat că în zonă s-au confruntat şi cu cazuri de vandalism – au fost mutate balize şi parapete de plastic de pe traseu, inclusiv în zonele periculoase, unde riscau să cadă în prăpastie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: amenzi transfăgărășan , Transfagarasan , Poliția Rutieră , politia sibiu , parcare neregulamentara , DN7C , stiri sibiu
Vizualizari: 917
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Forest Gump
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 1 oră
Alzara 1918
Acum 1 oră
Inimaginabil și totuși creativ
Acum 1 oră
Pol-Pot