Din cauza unor lucrări efectuate la barajul de acumulare de la Gura Râului, debitul pe râul Cibin va crește simțitor mâine, motiv pentru care populația este avertizată să nu se apropie de albie.
Anunțul a fost făcut de primăria comunei Cristian, care a primit o informare pe această temă de la specialiștii Apelor Române.
”Urmare a adresei cu nr. 13646/23.08.2022 de la Administrația Națională ”Apele Române”, vă anunțăm că în data de 25.08.2022, între orele 10:00 și 12:00 la barajul de acumulare din Gura Râului se vor efectua lucrări de mentenanță, ceea ce va duce la creșteri de debite pe râul Cibin.
Vă rugăm să nu staționați în albia râului și în zona de protecție a cursului de apă pentru a evita orice fel de probleme”, au transmis oficialii primăriei.
Reamintim că în ultimele zile întreg județul Sibiu a fost vizat de mai multe avertizări meteorologie de tip cod galben de ploi, precipitațiile căzute recent, mai ales în zona de munte, fiind semnificative.
De asemenea, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu, Liviu Tudor, a declarat vara aceasta pentru Turnul Sfatului că barajul de la Gura Râului este aproape plin și că nu există probleme legate de alimentarea cu apă a populației.
”În acest moment avem în barajul de la Gura Râului peste 12 milioane de metri cubi de apă, ceea ce reprezintă peste 80% din capacitatea totală a barajului. Să nu mai intre niciun fel de debit în baraj și tot vom putea asigura alimentarea cu apă pentru o lungă perioadă de timp, de aici înainte. La Sibiu nu avem niciun fel de probleme legate de alimentarea cu apă”, spunea luna trecută directorul SGA Sibiu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: debit , baraj , Sibiu , Gura Râului , cibin
Vizualizari: 2271
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Alzara 1918
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Munteanu
Acum 11 ore
Un sibian
Acum 11 ore
Zigzag