Sâmbătă,
05.10.2024
Drizzle Rain
Acum
15°C

Jucătorii de la AFC Hermannstadt stabilesc mâine dimineață dacă se mai antrenează. ”Plamen și alți doi jucători au notificat deja clubul”

Jucătorii de la AFC Hermannstadt stabilesc mâine dimineață dacă se mai antrenează. ”Plamen și alți doi jucători au notificat deja clubul”

În ciuda meciului bun făcut cu FCSB duminică seară, jucătorii echipei AFC Hermannstadt se pregătesc să continue protestul împotriva conducerii clubului, nefiind plătiți de mai multe luni, spun surse din interiorul echipei pentru Turnul Sfatului.

”În afară de Plamen, mai sunt doi jucători care au depus notificare către club”

Jucătorii spun că nu s-au antrenat astăzi, după partida de la București, însă nu poate fi considerat un protest pentru că era vorba doar de un antrenament de refacere.

”Nu ne-am antrenat astăzi, dar nu era un antrenament important, era vorba de refacerea de după efortul de după meci. Ne-am întors la șase dimineața de la București, nu aveai ce face cu noi, eram obosiți. Vedem mâine dimineață, ne vom vedea cu băieții la masă, vom vorbi, atunci vom decide dacă ne antrenăm sau nu”, spune unul din jucătorii sibieni.

În afară de Plamen Iliev, portarul bulgar care a notificat clubul că urmează să părăsească echipa din cauza salariilor restante, mai sunt doi jucători care au făcut deja acest lucru, astfel că și ei ar putea lipsi de la următoarele meciuri.

”În afară de Plamen, mai sunt doi jucători care au depus notificare către club că urmează să-și ceară drepturile în situația în care nu vor fi plătiți. Vom vedea zilele următoare ce vom face”, spune jucătorul.

Există în interiorul clubului o frustrare pentru că rezultatele sunt bune, însă situația financiară e mai aproape de faliment ca niciodată.

”Suntem un grup unit, avem jucători buni, un staff bun, antrenor extrem de apreciat de jucători, echipa joacă bine, ne simțim bine împreună, urmează să fie finalizat stadionul, totul arată foarte bine, dar totul se poate distruge din cauza problemelor financiare. E păcat”, spun sursele Turnul Sfatului.

Citește și: VIDEO FCSB – Hermannstadt 2-2. Fotbal bun pe stomacul gol. ”Nu suntem respectați pentru munca pe care o facem”

Ar exista un cumpărător

În interiorul clubului există zvonul conform căruia actuala conducere se află în stadii avansate de negociere pentru vânzarea clubului.

”Știm că există o variantă, un om de afaceri care să devină finanțator al clubului, dar noi nu știm foarte multe detalii. Ne-am bucura dacă ar veni, dar asta nu ține de noi”, spune jucătorul cu care am stat noi de vorbă.

Informația apare și în ziarele centrale de sport.

Conform informațiilor jurnalistului Marian Codirlă, citate de Digisport, ar fi vorba de Viorel Tudose, un ”jucător” foarte important pe piața energetică din România, care ar fi dispus să preia clubul Hermannstadt cât mai curând.

Viorel Tudose a fost prezent în tribunele Arenei Naționale. Omul de afaceri ar fi dispus să achite cele două milioane de euro necesare urgent clubului, pentru a acoperi datoriile către masa credală și cheltuielile actuale.

Același Viorel Tudose are cumpărată reclamă la un alt club din Liga 1, FC Argeș, prin firmele sale, pentru suma de un milion de euro. De-a lungul timpului numele lui Viorel Tudose a mai fost legat și de alte echipe de club din fotbalul românesc, cum ar fi Gloria Buzău, ACS Poli Timișoara sau Universitatea Cluj.

Pentru moment, cel mai important om din clubul sibian, Ștefan Băcilă, este plecat din oraș până luni, deci discuțiile nu pot fi inițiate până săptămâna viitoare. 

Butean, Mino Sota și Paraschiv ar urma să plece. Baba Alhassan, transfer în Spania

După ce jucătorul Plamen Iliev a făcut recent o notificare către club, iar șefii i-au virat o parte din banii restanți, și ceilalți jucători vor să preia ”rețeta”, scrie gsp.ro.

În continuare cu o lună restantă, avocatul bulgarului a profitat și l-a convins pe clientul său să nu se mai prezinte nici la antrenamente, nici la meciuri. Plamen și-a ascultat avocatul și nu a mai călcat prin club din acel moment. Cel mai probabil, cazul acestuia va fi soluționat în instanță.

Mai există însă jucători care au gânduri de plecare. Cele mai sonore nume: Butean, marcatorul unui gol aseară, în remiza cu FCSB, Mino Sota și Daniel Paraschiv. Și ei ar putea părăsi echipa în perioada următoare. Încă nu și-au depus memorii, dar intențiile lor sunt ferme.

În ceea ce-l privește pe Baba Alhassan, acesta are ofertă clară de la Albacete, formație din Liga 2. Surse autorizate dezvăluie pentru Gazeta că sibienii ar putea încasa în jur de 400.000 de euro în schimbul mijlocașului ghanez.

Sursa foto: AFC Hermannstadt

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian

Acum 2 ani

Pentru ca s-au construit Stadionul ? Pentru Red Bull Romaniacs? De ce multinationalele nu INVESTESC ? Sunt banii romanilor care merg in strainatate pentru ca ei , straini proprietari sa isi construiasca iahturi ! Vorbim AICI de profituri uriase de miliarde de € ! Oare nu se gaseste un Lidl sau KAUFLAND sa INVESTESCA ? Energie, petrol nu conteaza cine vine . DACA nu vine cineva Pana saptamana viitoare echipa se va inscrie probabil in campionatul ungariei... Nationala Romaniei nu are ce sa caute la Sibiu !
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Ungaria ii plateste cu drag daca isi schimba denumirea in Nagyszeben.
Raspunde

Zzz

Acum 2 ani

Viorel Tudose un smecher care si-a dat afara consumatorii din portofoliu de furnizare ca sa vanda scump in PZU si pozeaza in mare om de afaceri, yey. lasa ca vine impozitul, tati... PS btw, omul are o sabie dacica in birou atarnata de un perete, roman adevarat
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus