Duminică,
02.10.2022
Cer Senin
Acum
13°C

Cum începe luni școala: cu părinţii în clase și cu structura anului școlar modificată

Cum începe luni școala: cu părinţii în clase și cu structura anului școlar modificată

Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile noului an şcolar 2022-2023 în peste 17.800 de unităţi de învăţământ din România, scriu cei de la Agerpres

Părinţii au acces în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a cursurilor noului an şcolar, a precizat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Anul şcolar 2022 - 2023 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 2 iunie 2023.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 9 iunie 2023.

Anul şcolar 2022-2023 este structurat astfel

* cursuri - de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanţă - de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

* cursuri - de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanţă - de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

* cursuri - de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz; vacanţă - o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 - 26 februarie 2023;

* cursuri - de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, pănă joi, 6 aprilie 2023; vacanţă - de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023;

* cursuri - de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanţă - de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

În ziua de 5 octombrie - Ziua internaţională a educaţiei - şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul 'Săptămâna verde' se desfăşoară în perioada 27 februarie - 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor 'Şcoala altfel' şi 'Săptămâna verde' se organizează activităţi de instruire practică.

În situaţia suspendării cursurilor, conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

Totodată, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.

Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus