Miercuri,
28.09.2022
Ceata
Acum
7°C

Angajaţi ai regelui Charles, anunţaţi că şi-ar putea pierde slujbele

Angajaţi ai regelui Charles, anunţaţi că şi-ar putea pierde slujbele

Angajaţi care s-au aflat în slujba regelui Charles pe perioada cât a fost moştenitorul tronului britanic au fost înştiinţaţi că şi-ar putea pierde slujbele, demers criticat de un sindicat şi etichetat drept ''nemilos'' având în vedere că Elisabeta a II-a nu a fost încă înmormântată, informează Reuters, citat de Agerpres.

Charles, care i-a succedat la tron mamei sale după decesul acesteia joia trecută, se va muta, împreună cu soţia sa, Camillla, regina consoartă, de la Clarence House, reşedinţa lor londoneză timp de decenii, în principala reşedinţă oficială a suveranului, Palatul Buckingham.

Un purtător de cuvânt al Clarence House a spus că activitatea de acolo a încetat şi a fost demarat un proces de consultare a angajaţilor referitor la reduceri de personal.

''Angajaţii noştri au oferit un serviciu îndelungat şi loial şi, deşi câteva concedieri vor fi inevitabile, lucrăm insistent pentru a identifica roluri alternative pentru un număr cât mai mare din angajaţi'', a declarat purtătorul de cuvânt.

The Guardian a relatat că până la 100 de angajaţi au fost înştiinţaţi că şi-ar putea pierde slujbele, după ce unii dintre aceştia au muncit acolo timp de decenii. Printre ei se numără servitori cum ar fi lachei, valeţi, garderobieri şi bucătari, precum şi personal clerical.

Notificările au fost făcute în timp ce aceştia îl asistau pe noul rege pe parcursul procesului de urcare pe tron - inclusiv în timpul desfăşurării slujbei de recunoştinţă dedicat mamei lui în Edinburgh, se mai spune în articol. Luni va fi zi de sărbătoare legală naţională cu prilejul funeraliilor reginei.

The Public and Commercial Services Union a condamnat decizia de a anunţa reduceri de personal în timpul perioadei de doliu şi a etichetat-o ca fiind ''nemiloasă''.

''Deşi sunt sunt de aşteptat anumite schimbări în reşedinţe în contextul modificărilor rolurilor în familia regală, amploarea şi viteza cu care au fost anunţate sunt extrem de crude'', a precizat secretarul general al sindicatului, Mark Serwotka.

Un purtător de cuvânt al Clarence House a spus că legea cere ca personalul să fie înştiinţat cât mai devreme posibil.

''În ciuda tuturor eforturilor de a amâna până după înmormântare, recomandarea rămâne aceeaşi'', a spus el. ''Toţi angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii sporite''.

Niciun membru al personalului nu va fi afectat timp de cel puţin trei luni, a adăugat el. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 829

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus