Primii 14 kilometri ai Autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea fi deschişi circulaţiei în acest an, pe secţiunea Sibiu-Boiţa, a anunțat joi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, citat de Capital.
„Un aspect care merită consemnat este că seriozitatea în abordarea proiectelor face posibilă deschiderea încă din acest an a primilor 14 km ai autostrăzii Sibiu-Piteşti. Iar aici mă refer la secţiunea 1, Sibiu-Boiţa”, a explicat directorul general al CNAIR.
Citește și: VIDEO Au apărut primele marcaje rutiere pe secțiunea de autostradă Sibiu-Boița
Surse din cadrul companiei susțin că inaugurarea primilor kilometri din Autostrada Sibiu - Pitești ar urma să se facă în prima parte a lunii decembrie.
Directorul CNAIR a mai precizat că pe primii kilometri ai Autostrăzii Moldovei, între Ploieşti şi Paşcani, s-ar putea circula din 2024.
Cristian Pistol a participat joi, 22 septembrie, la cel de al 16-lea Congres al Asociaţiei Profesioniştilor în Drumuri şi Poduri.
În acest context, șeful CNAIR a vorbit despre un record în ceea ce priveşte contractarea proiectelor în ultimele 12 luni, arătând că valoarea contractelor semnate în acest an este de 16,7 miliarde lei, în condiţiile în care, în 2021, s-au semnat contracte de lucrări în valoare de 4 miliarde lei.
Pe de altă parte, Cristian Pistol a precizat că în 2022 CNAIR are unul dintre cele mai mari bugete din ultimii ani, iar o componentă importantă o reprezintă întreţinerea infrastructurii rutiere existente.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: boita , Sibiu , autostrada , inaugurare , CNAIR , director
Vizualizari: 1516
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
IR
Acum 36 minute
Eva
Acum 42 minute
Robert
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Emil