Vineri,
09.12.2022
Cer Senin
Acum
7°C

Astra Film Junior revine la Sibiu! Cadrele didactice pot cumpăra bilete

Astra Film Junior revine la Sibiu! Cadrele didactice pot cumpăra bilete

Astra Film Junior revine la Sibiu! Cadrele didactice pot cumpăra bilete de pe www.astrafilm.ro/astra-film-junior.

Între 10 şi16 octombrie, elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, însoţiţi de cadrele didactice, sunt așteptați să revină în sălile de spectacol pentru o nouă ediție de filme de non-ficțiune!                                                                                                                

Am pregătit o selecție de 23 de documentare şi peste 50 de proiecții care îi vor transporta pe copii și adolescenți în adevărate călătorii în jurul Pământului, străbătând mental spații culturale dintre cele mai diverse.

În premieră, la această ediție, cadrele didactice sunt invitate să parcurgă programul disponibil pe site-ul festivalului, în secțiunea dedicată Astra Film Junior și să plaseze comanda direct de pe pagina filmului (www.astrafilm.ro/astra-film-junior).

Prețul unui bilet este de 10 lei pentru o proiecţie, dar pentru cadrele didactice, însoțitorii de grup și elevii aflați în situații sociale vulnerabile, accesul este gratuit.

O altă premieră a ediției 2022 este proiecția filmelor documentare în sălile de cinema Cine Gold aflate în Promenada Mall, o experiență cinematografică pe care cu siguranță copiii o vor îndrăgi. Alături de Cine Gold, Sala Thalia este cea de-a doua locație unde copiii şi adolescenții însoţiţi de cadrele didactice se pot întâlni cu documentarele Astra Film Junior de luni până vineri, în intervalul orar 8:30-15:00.

Nici concursul de benzi desenate nu lipsește din această ediție, detalii despre acesta precum și recomandări legate de activitățile didactice corelate cu vizionarea filmelor fiind disponibile în program.

Avem o generație care consumă foarte mult conținut audiovizual, de la vârste fragede, dar căreia i se oferă prea puține ocazii de a reflecta asupra acestuia. Rolul programului Astra Film junior este acela de a pune la dispoziție uneltele necesare pentru formarea gândirii critice și pentru exersarea agilității de a înțelege conținutul audiovizual la care sunt expuși(Dumitru Budrala, fondator și director Astra Film Festival).

Astra Film Festival  Sibiu a fost lansat în 1993 ca proiect inovator, fiind unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 1084

Comentarii

1 comentarii

Un cititor

Acum 2 luni

Așadar, afacerea lui Budrala ia caracter mafiot pe plan local. Elevii sunt scoși de la ore, cu complicitatea ISJ, și duși la activități de îndoctrinare ideologică neo-liberală prezentate pompos sub numele de educație prin cinema.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus