Sâmbătă,
03.12.2022
Cer Senin
Acum
3°C

Litoralul românesc, în topul destinaţiilor de care turiştii au fost dezamăgiţi vara aceasta. Transilvania, printre cele mai ospitaliere

Litoralul românesc, în topul destinaţiilor de care turiştii au fost dezamăgiţi vara aceasta. Transilvania, printre cele mai ospitaliere

Litoralul românesc conduce în topul destinaţiilor de care turiştii au fost dezamăgiţi vara aceasta, la polul opus situându-se Maramureş, Bucovina şi Transilvania, ca fiind cele mai primitoare zone ale României, potrivit unui sondaj realizat de o platformă hotelieră online.

"După o vară plină, lipsită de restricţii, care a adus cifrele turismului naţional la nivelul de dinainte de pandemie, rezultat la care a contribuit semnificativ şi emiterea voucherelor de vacanţă de către Guvernul României, a venit momentul să tragem concluziile de final de sezon. Potrivit unui sondaj realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, românii spun că au fost primiţi cu cea mai mare ospitalitate în Maramureş şi Bucovina (zone votate de 22,7% dintre respondenţi), în Transilvania (zonă votată de 20,9% dintre respondenţi) şi în Banat (cu 20,1% dintre respondenţi). Acestea sunt, de altfel, şi regiunile în care turiştii au găsit cele mai bune condiţii de cazare din România, semn că turismul local este în plină dezvoltare şi că investiţiile în el aduc rezultate. La polul opus, litoralul românesc conduce în topul destinaţiilor de care turiştii au fost dezamăgiţi vara aceasta", potrivit unui comunicat al Travelminit, realizatorul sondajului și citat de Agerpres.

Atunci când vine vorba de zonele în care au găsit cele mai bune unităţi de cazare, cu cel mai eficient raport calitate/preţ, turiştii au menţionat frecvent Maramureş, Bucovina şi regiunea Transilvaniei (cu judeţele Braşov, Sibiu, Harghita şi Covasna în mod special). De altfel, acestea sunt zonele în care au fost întâmpinaţi cu ospitalitate şi în care s-au bucurat de atmosferă, de experienţe autentice, de amabilitatea personalului.

Potrivit sondajului Travelminit, în ceea ce priveşte tarifele, turiştii au observat creşteri mari şi foarte mari în comparaţie cu anul trecut la cazare, mâncare, servicii wellness, atracţii turistice şi transport. Cât despre bugetul alocat unui sejur în România, situaţia stă în felul următor: 70,5% dintre respondenţi ar aloca între 150 şi 300 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă, 19,4% ar aloca sub 150 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă, 8,6% ar aloca între 300 şi 500 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă, în timp ce doar 1,4% ar cheltui peste 500 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă.

În ceea ce priveşte factorii care îi determină pe turişti să aleagă o cazare în detrimentul alteia, pe prima poziţie se află aspectul general al camerei şi al unităţii. Urmează preţul, poziţionarea cazării (cât mai aproape de obiectivele de interes), facilităţile oferite de unitate, serviciile suplimentare incluse în pachet (acces la SPA, la sala de fitness etc.), dar şi condiţiile flexibile de rezervare.

La capitolul dezamăgiri, respondenţii au trecut preţurile pe prima poziţie, o dovadă în plus a faptului că majorările din ultima perioadă au stârnit multă nemulţumire în rândul turiştilor. Pe lista aspectelor de care au fost dezamăgiţi se află şi atitudinea personalului, aspectul camerelor, condiţiile precare de igienă, meniul restaurantelor, dar şi lipsa locurilor de parcare.

Prin sondajul realizat în rândul turiştilor, echipa Travelminit a încercat de asemenea să afle direct de la sursă care sunt criteriile care i-ar putea convinge pe români să călătorească mai mult în România, ce ar putea face jucătorii din industrie pentru a încuraja vacanţele locale.

"Aşa cum era de aşteptat, prima opţiune (votată de peste 74% dintre respondenţi) a fost ajustarea preţurilor la salariile din România, astfel încât turiştii să îşi permită mai des concedii în ţară. De asemenea, aceştia îşi mai doresc oferte de cazare care să includă mai multe facilităţi şi servicii în acelaşi preţ, investiţii în infrastructură şi în unităţile de cazare, o mai bună pregătire a personalului, dar şi conceperea unui meniu inedit", a reieşit din sondaj.

Feedback-ul este, la rândul lui, extrem de important în procesul de îmbunătăţire a serviciilor din turism. Potrivit sondajului Travelminit, 62,6% dintre respondenţi lasă un review de fiecare dată când călătoresc în România, 28,4% lasă review dacă au fost mulţumiţi de cazare, 6,5% lasă un review dacă au fost dezamăgiţi, în timp ce doar 2,5% susţin că nu lasă niciodată review. Nu în ultimul rând, 93,9% dintre ei sunt de părere că recenziile lăsate contribuie la îmbunătăţirea serviciilor din industria turismului.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 2 luni

Favele de 5 stele.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus