Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
14°C

Percheziții de amploare în Sibiu și alte județe: peste 150 de persoane, la audieri într-un dosar de trafic de droguri periculoase

Percheziții de amploare în Sibiu și alte județe: peste 150 de persoane, la audieri într-un dosar de trafic de droguri periculoase

Polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT efectuează miercuri dimineața 82 de percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri periculoase, anunță IGPR.

ACTUALIZARE:

IPJ Sibiu precizează că azi dimineața, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează patru percheziții domiciliare, în județul Sibiu, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.
 
Din primele cercetări a reieșit că, în perioada 2021-2022,  persoanele cercetate ar fi vândut droguri din categoria celor de mare risc (4 CMC), dar și noi substanțe psihoactive mai multor consumatori din zona de nord a județului Sibiu, respectiv municipiul Mediaș și localitățile învecinate.

Persoanele bănuite de trafic de droguri vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Alte 17 persoane vor fi audiate, în calitate de martor.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La percheziții participă polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, precum și echipe de intervenție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Peste 150 de persoane vor fi conduse la audieri. Dosarele instrumentate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciile Teritoriale Alba, Cluj și Galați și Biroul Teritorial Sibiu vizează comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, transmit reprezentanții poliției.

Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiști din cadrul birourilor de combatere a crimei organizate din Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Galați, Tg. Mureș, Oradea, Brașov, Timișoara, Sibiu, Satu-Mare, Harghita, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Arad. La percheziții participă și efective din cadrul Jandarmeriei Române. Acțiunea beneficiază de suportul Biroului Tehnic din cadrul DIICOT și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1614

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus