Miercuri,
07.12.2022
Innorat
Acum
4°C

Premieră în Sibiu: Primăria reabilitează blocuri și montează stații de încărcare pentru mașini electrice, plus panouri solare

Premieră în Sibiu: Primăria reabilitează blocuri și montează stații de încărcare pentru mașini electrice, plus panouri solare

În ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu vineri, 7 octombrie, Primăria Sibiu propune Consiliului Local aprobarea depunerii de noi proiecte în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru obținerea finanțării europene nerambursabile.

Proiectele vizează atât clădiri publice cât și blocuri de locuințe din diferite cartiere.

Clădirile publice menționate vor fi modernizate din punct de vedere energetic prin lucrări care includ, după caz: izolarea termică, schimbarea tâmplăriei, refacerea sistemului de iluminat, reabilitarea instalațiilor de producere și distribuire a energiei termice prin dotarea cu pompe aer-apă, instalarea de panouri fotovoltaice, realizarea unui sistem de ventilare cu recuperatoare de căldură și instalarea unor sisteme inteligente de contorizare, înregistrare a consumurilor, de reglare de la distanță a intensității luminii și a funcționării. În plus, în clădirea Spitalului de Pediatrie, cea a Școlii I.L. Caragiale și cea a Școlii nr. 4 se vor executa și lucrări de consolidare seismică.

În cazul celor 4 blocuri situate pe str. General Magheru (două blocuri), str. Semaforului și respectiv str. Regele Ferdinand, lucrările prevăzute a fi executate dacă se obține finanțarea din fonduri europene nerambursabile vizează: izolarea termică a fațadei, închiderea balcoanelor, reabilitarea instalației de iluminat de pe casa scării, modernizarea lifturilor (dacă este cazul), instalarea unor sisteme de alimentare cu energie din surse regenerabile - panouri solare fotovoltaice, dar și diverse lucrări de reparații pentru consolidare a unor elemente ale clădirii, pentru reabilitarea acoperișurilor și pentru eliminarea infiltrațiilor de apă în subsolul clădirii, în funcție de necesitatea stabilită pentru fiecare imobil. Ca parte din proiect se vor instala și 3 stații duble de încărcare a autovehiculelor electrice.   

Prin toate aceste proiecte se estimează o reducere cu peste 50% a consumului de energie pentru încălzire și o reducere cu peste 30% a emisiilor de CO2 generate de aceste clădiri.

Unul din cele mai ”cojite” blocuri din centrul Sibiului, propus spre reabilitare din fonduri europene. 51 de mil. de lei pentru 12 blocuri

“Eficientizarea energetică a clădirilor este o necesitate, atât din punct de vedere al reducerii amprentei de carbon a acestora, cât și din punct de vedere al crizei energetice care impune soluții de reducere a consumului. Până în prezent am depus 9 proiecte în cadrul PNRR pentru creșterea eficienței clădirilor a 6 unități de învățământ și a 20 de blocuri, însumând o valoare de peste 27,5 milioane de Euro. După ședința Consiliului Local vom mai depune încă 7 proiecte în valoare de 13,7 milioane de Euro, pentru eficientizarea energetică a clădirii Colegiului Pedagogic Andrei Șaguna, a grădiniței nr. 15, a școlilor I.L. Caragiale, nr. 4 și nr. 13, a clădirii Spitalului de Pediatrie de pe str. Transilvaniei, a 2 clădiri administrative ale Serviciului de Administrare a Cimitirului Municipal și a încă 4 blocuri”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 2253

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 2 luni

Reabilitării contrafacute in complicitate cu primarii puterii unde administratorii de bloc au sarcina sa închida căldură dimineața si sa o porneasca dupa-amiaza pentru a înregistra consum mai mic decât blocurile nereabilitate. Incendiile mai lipseau.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus