Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Primul bărbat monitorizat cu brăţară electronică a tăiat dispozitivul şi a fugit de acasă

Primul bărbat monitorizat cu brăţară electronică a tăiat dispozitivul şi a fugit de acasă

Un bărbat din Capitală, cercetat pentru violenţă domestică şi monitorizat cu o brăţară electronică, a tăiat dispozitivul şi a fugit de acasă, însă el a fost prins la scurt timp de către poliţişti.

Este vorba de prima persoană din România căreia poliţiştii i-au montat în urmă cu câteva zile o brăţară electronică de supraveghere.

Citește și Primul caz de folosire a brăţării electronice de supraveghere, în București. În Sibiu, sistemul va fi funcțional din 2024

"În această dimineaţă, în jurul orei 3,30, poliţişti din cadrul Secţiei 19 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brăţări de monitorizare de către un bărbat. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că bărbatul, căruia i-a fost montată brăţara de monitorizare la începutul acestei luni de către poliţişti din cadrul Secţiei 17, ar fi folosit un obiect tăietor-înţepător pentru a tăia dispozitivul de localizare, însă nu a reuşit. S-a relaţionat cu unitatea de Parchet, faţă de bărbat fiind dispusă, ulterior, măsura reţinerii pentru încălcarea Ordinului de Protecţie Provizoriu şi distrugere", a transmis Poliţia Capitalei, citat de Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul era cercetat pentru violenţă domestică, după ce şi-a agresat iubita pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei.

El riscă acum să fie arestat preventiv, deoarece nu a respectat măsurile de supraveghere.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către Secţia 19 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus