Închis de mai bine de un an de zile, Bazinul Olimpia se află pe lista scurtă a obiectivelor pe care Compania Națională de Investiții intenționează să le modernizeze în perioada următoare. Procedurile au început deja de mai bine de un și par încâlcite în birocrație. Cert este că în cel mai bun caz, abia în 2023 vom putea vedea primele lucrări de modernizare în zona Parcului Sub Arini.
În urmă cu opt luni de zile autoritățile făceau publice primele schițe care ilustrau cum va arăta noul Bazin Olimpia:
Desenele frumoase de mai sus ascund o realitate greu de ignorat pentru sibienii care trec prin vecinătatea parcului Sub Arini. Iată cum arată în prezent bazinul:
Contactați de reporterul Turnul Sfatului oficialii Companiei Naționale de Investiții au precizat pentru Turnul Sfatului că obiectivul de investiții ”Reabilitare, consolidare, modernizare și dotare Complex Natație Olimpia Sibiu” se află pe lista sinteză și că se lucrează la proiect, acesta parcurgând etapele birocratice.
”Precizăm că la data de 17 iunie 2022 obiectivul a fost avizat în cadrul consiliului tehnico-economic al CNI SA și ulterior în luna septembrie documentația a fost avizată cu observații în cadrul consiliului tehnico-economic al MDLPA. Ca urmare, după soluționarea acestora de către beneficiar, obiectivul va fi supus avizării în cadrul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe și prezentat în ședința de guvern pentru emiterea hotărârii de guvern. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici se va demara procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare și execuție. Având în vedere aceste aspecte precizăm că la momentul actual nu putem estima un termen de începere sau finalizare a lucrărilor de execuție și nici o valoare a acestei investiții, acestea fiind condiționate de etapele enumerate mai sus”, a declarat pentru Turnul Sfatului Manuela Irina Pătrășcoiu, director general al Companiei Naționale de Investiții.
Șefa CNI mai precizează că toate etapele descrise mai sus sunt prevăzute de lege.
GALERIE FOTO – Cum va arăta noul Bazin Olimpia
”Finanțarea unui obiectiv de investiții în cadrul PNCIPS este asigurată numai după aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții prin emiterea hotărârii de guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economiei, în conformitate cu prevederile legale”, a mai explicat Manuela Irina Pătrășcoiu.
În concluzie, în cel mai bun caz lucrările de modernizare la Bazinul Olimpia ar putea începe, în cel mai bun caz, anul viitor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2787
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Slamina
Acum 1 oră
Mioara
Acum 1 oră
???
Acum 2 ore
Radu
Acum 2 ore
@Aaa