Luni,
07.10.2024
Innorat
Acum
10°C

Nu deblochează trotuarul din cauza unei decizii de peste un deceniu: Tribunalul intră în al 11-lea an de ruină

Nu deblochează trotuarul din cauza unei decizii de peste un deceniu: Tribunalul intră în al 11-lea an de ruină

A doborât orice record negativ reabilitarea Palatului Justiției din Sibiu. Iar în condițiile în care nici acum nu se știe când ar putea fi reluate lucrările, reprezentanții Justiției în Sibiu ridică din umeri când sunt întrebați de ce nu eliberează, măcar, trotuarul blocat de 11 ani.

Reabilitarea și extinderea Palatului Justiției din Sibiu este un proiect demarat în urmă cu 20 de ani, la care lucrările au început în urmă cu 11 ani și s-au blocat total de trei ani. Inițial, proiectul a fost demarat de către Ministerul Justiției, care – după ce a rămas fără finanțare – a pasat responsabilitățile instituției Tribunalului Sibiu. Instituție care - de mai bine de doi ani -  a reluat aproape de la zero procedurile, fără mare succes deocamdată.

Înapoi la porțile Guvernului

După o prealabilă expertiză tehnică realizată acum doi ani, reprezentanții Tribunalului Sibiu au organizat mai multe proceduri pentru actualizarea studiului de fezabilitate, care stă la baza întregii proceduri de reabilitare și extindere. ”Studiul de fezabilitate a fost depus la Tribunalul Sibiu în data de 4 august 2022. La data de 5 august 2022, întreaga documentație a fost înaintată Curții de Apel Alba Iulia, în vederea identificării și avizării de către inginerul constructor care funcționează în cadrul acesteia. După verificare, SF-ul va fi transmis către Ministerul Justiției în vederea avizării de către Comisia tehnico-economică”, răspund reprezentanții Tribunalului pe subiectul stadiului proiectului.

Suma estimată în SF a fi necesară pentru transformarea ruinei într-un spațiu funcțional nu a fost comunicată de reprezentanții Tribunalului. Care arată așteaptă, practic, o hotărâre de Guvern prin care să fie alocate fondurile necesare. ”După avizarea studiului de fezabilitate de către comisia tehnico-economică din cadrul Ministerului Justiției se vor supune aprobării noii indicatori tehnico-economici rezultați în urma studiului de fezabilitate. Ulterior se va demara procedura de licitație în vederea atribuirii contractelor necesare pentru continuarea și finalizarea lucrărilor”.

În 2019 - când încă mai era în vigoare cel de-al doilea contract pentru finalizarea reabilitării și extinderii - valoarea lucrărilor rămase de executat era de 28,7 milioane de lei.

Necunoscutele sunt, în continuare, multe. ”În ceea ce privește reproiectarea, în măsura în care se consideră oportun, se va avea în vedere includerea acesteia ca o primă etapă într-un contract de reproiectare și execuție. Nu se poate estima în acest moment un termen al acestor etape”, mai arată reprezentanții Tribunalului Sibiu pentru cititorii Turnul Sfatului.

Citește și Reabilitarea Palatului Justiției din Sibiu, reluată ”de la zero”: judecătorii sibieni caută un expert

De ce rămâne blocat trotuarul?

Pe lângă disconfortul creat de o ruină care umbrește de 11 ani zona dinspre centru a bulevardului Victoriei, sibienii sunt nevoiți și să se înghesuie pe trotuarul ocupat în mare măsură de gardul care ascunde șantierul blocat. 

Am întrebat în acest context care este motivul pentru care reprezentanții Tribunalului nu au decis mutarea respectivului gard până la reluarea lucrărilor, pentru a elibera trotuarul pe care acum sibienii stau în șir indian spre și dinspre centrul orașului. ”Facem precizarea că organizarea de șantier a fost aprobată pentru executantul lucrărilor contractate de către Ministerul Justiției”, este răspunsul dat cititorilor Turnul Sfatului de către reprezentanții Justiției în Sibiu.

16 miniștri

Clădirea Palatului Justiției din Sibiu a fost ridicată în patru ani (între 1904 și 1908).

În cei 20 de ani care au trecut de când actualele autorități se chinuie să reabiliteze clădirea care între timp a fost clasată monument istoric, pe la conducerea Ministerului Justiției s-au perindat 16 miniștri: Rodica Stănoiu, Cristian Diaconescu, Monica Macovei, Tudor Chiuariu, Teodor Meleșcanu (interimar), Cătălin Predoiu (actual ministru aflat la al cincilea mandat, el fiind și cel care a ”pasat” proiectul către Tribunalul Sibiu), Titus Corlățean, Victor Ponta (două mandate de interimar), Mona Pivniceru (două mandate), Robert Marius Cazanciuc, Raluca Alexandra Prună, Florin Iordache, Tudorel Toader, Ana Birchall (un mandat și două interimate), Stelian Ion și Lucian Bode (interimar).

Din 2011, Tribunalul și Judecătoria Sibiu își desfășoară activitatea în spații închiriate.

Citește și Reabilitarea Palatului Justiției din Sibiu, licitație pentru încă un rând de acte. Va avea și o ”sală a pașilor pierduți”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

19 comentarii

Tarantela

Acum 1 an

Povestea Tribunalului Sibiu ar trebui predata ca studiu de caz pentu un stat esuat...
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Ar trebui ca primaria sa dea in judecata guvernul ca-si bate joc de Sibiu. Macar pt vreo 100 milioane de euro, asa.
Raspunde

Cetateanul Gogu

Acum 1 an

Poate in 2024 daca ies sibienii la vot poate scapam de PNL+FDGR si poate se va face ceva cu aceasta cladire din centrul Sibiului
Raspunde

Jiji Olteanu

Acum 1 an

Dacă ies. Sibienii sunt buni la comentarii, dar nu au avut oauă din 1989
Raspunde

Alex

Acum 1 an

Deci pentru prefectură s-au găsit 10 milioane de euro, iar pentru tribunal nu
Raspunde

George

Acum 1 an

cu "subiect si predicat": cine sunt "reprezentanții Justiției în Sibiu"? nominal! in baza carei "legi" "a fost aprobată"? cine este proprietarul trotuarului? articol neterminat...
Raspunde

Cornel Opinceanu

Acum 1 an

Dar nu s-ar mai darama odata sa faca ce or vrea acolo? E clar ca nu ne meritam cladirile de patrimoniu, pe care, CULMEA, le-a facut stapanirea austro-ungara, atat de hulita in ultima perioada! Tara de iobagi si de fanarioti, nimic nu meritati!
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Prost sa fii sa hulesti Austro-Ungaria
Raspunde

ValKer

Acum 1 an

Pentru justitie nu sunt bani..... dar pentru prostiile globalistilor, sedii NATO si alte pericole si tinte pentru rachete, sunt !!! Asta ne cam spune in ce fel de sistem traim.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

austriecii l-au construit în 4 ani. pesedeii nu-s în stare să repare ceva de 20 de ani
Raspunde

Cichicean

Acum 1 an

Duamna Campean si Duamna Fodor nu sunt la PSD acidutule.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Care pesedei, au fost mai mult ceilalti la putere in ultimii 20 de ani
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Incompetenta autoritatilor locale si centrale "intr-o coaja de nuca".

Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Daca un simplu proces dureaza ani de zile atunci renovarea unei cladiri are nevoie de mai mult timp. Mai are cineva indoiala cum merg lucrurile in Justitie si in Romania?
Raspunde

Papa di Gio

Acum 1 an

Incompetență,ca pe la noi ce ne mirăm....unde nu se poate ciordi nimic nici nu se face nimic.
Raspunde

Nemo

Acum 1 an

E un bun exemplu al "Romaniei lucrului bine facut". Se distruge "Pas cu pas". Si sub " PESEDEEE", si sub "PENELEEE", intotdeauna impreuna cu "UDMREEE". "Va vedem din Sibiu!" ....dar numai cand avem interes.... Traiasca "Romania educata". sau esuata....
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 an

Realizări sibiene : Tribunalul , Spitalul de Urgență , Zona Metropolitană ; bine că am uitat cst de mult a întârziat centura orașului !
Raspunde

Troll E. Buzu

Acum 1 an

Procesul dureaza mult? Pai asta-i regula in "Țara lucrului bine făcut"! Reabilitarea s-a poticnit la primii pasi? Aceeasi regula! Nu sunt destule fonduri? Hmm, pai asta e doar din cauza ca vor sa plateasca lucrarile cu contributiile judecatorilor si procurorilor la fondurile de pensii!!
Raspunde

Buhoi

Acum 1 an

Practic nu eliberarea trotuarului contează, căci dacă nu ați observat cel dintre str Justiției și str Rennes este mai îngust , ci alocarea fondurilor necesare pentru rezolvarea problemei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus