În ultimele săptămâni atât în unele cartiere din Sibiu cât și în satele învecinate s-au auzit mai multe bubuituri, chiar și zile la rând. Mai mulți oameni au sunat la redacție să atragă atenția asupra faptului că au tot încercat să afle de la mai multe autorități ce se întâmplă, dar nimeni nu a știu să le dea un răspuns concret. Aceștia spun că animalele au cel mai mult de suferit. O cititoare a povestit cum câinele familiei a rupt efectiv tocul de la ușă în disperarea de a ieși din casă. Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre spun că este vorba despre trageri în poligonul din Poplaca, dar și despre verificarea tehnicii militare de către o bază de reparații. Zgomotul se va auzi și în luna noiembrie, dar aceste exerciții și verificări vor fi, de acum, comunicate.
Mai multe sesizări au ajuns la redacție după ce oameni din Sibiu sau din localități învecinate spun că în ultimele săptămâni s-au auzit bubuituri puternice aproape în fiecare zi lucrătoare. De asemenea, pe grupurile unor site-uri de socializare sunt postări în care oamenii se întreabă ce se întâmplă. Aceștia se plâng, în mod special de starea și reacțiile animalelor atunci când se aud aceste bubuituri sau se arată îngrijorați pentru că nu știu ce se întâmplă.
„De mai bine de o lună, la noi în cartier, în Șura Mică, se aud bubuituri înfiorătoare. Trepidează efectiv geamurile. Câinele mi-a rupt gardul, perdelele, mi-a rupt efectiv tocul de la ușă în disperarea lui de a ieși afară și nu doar el. Toți câinii din cartier sunt speriați. Am dat mai multe telefoane. Am sunat la poliție în Sibiu, în Ocna, am sunat la pompieri, am sunat la fondul de vânătoare și i-am întrebat ce se întâmplă și dacă aceste bubuituri care se aud sunt autorizate. Dacă sunt trageri în poligon, dacă sunt cei de la fondul de vânătoare, dar nimeni nu mi-a spus nimic, nimeni nu știe nimic. Mi-au spus că din poligonul de la Poplaca este exclus să se audă și că este posibil să fie cei care își protejează culturile de mistreți sau de urși, dar nimeni nu a știut să-mi dea un răspuns concret. Iar bubuiturile se aud în timpul zilei și în zilele lucrătoare. Chiar am vrea să știm ce se întâmplă”, spune o locuitoare din Șura Mică ajunsă la limita răbdării.
Așa arată ușa ruptă de câinele speriat
„Nu știm ce se întâmplă pentru că nu ne anunță nimeni. Habar nu avem ce sunt aceste bubuituri. Oare chiar așa de des să fie făcute exerciții militare?”, se întreabă un sibian.
De asemenea, pe mai multe grupuri de pe site-uri de socializare sibienii se întreabă ce sunt aceste zgomote.
„Știe cineva ce anume sunt bubuiturile acestea puternice?”, „Ce sunt aceste bubuituri care se aud aproape în fiecare zi?”, sunt doar câteva dintre nelămuriri.
Exerciții și reparații de tehnică militară
Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre Sibiu anunță că în această lună au fost mai mute sesiuni de trageri în poligonul din Poplaca, dar și că se lucrează la reparația tehnicii militare și sunt făcute teste.
Astfel, trageri cu muniție reală au fost făcute în datele de 4,5,6,11,12,13,17 și 18 octombrie. De asemenea, vor urma în datele de 19,20,27 și 28 octombrie. Trageri cu muniție de manevră au fost în 3,7 și 14 octombrie și vor urma în 21 și 24 octombrie.
Pe de altă parte, la Sibiu funcționează o bază de reparații a tehnicii militare care în această perioadă a anului efectuează reparații capitale la instalațiile de tragere.
„În această perioadă se verifică legătura elastică la tehnica militară de artilerie. Tragerile se execută cu muniție de manevră, dar fiind vorba de tehnică de artilerie zgomotul este mai mare. În luna octombrie au fost trageri programate în 3, 7, 14 și mai urmează în 21 și 24 octombrie. Iar din informațiile pe care le-am primit de la cei de la baza de reparații știm că în luna noiembrie vor fi patru trageri, câte una pe săptămână. În funcție de complexitatea reparației pe care trebuie să o facă se va auzi șu zgomotul atunci când se vor face verificări. Ce putem promite este că se va trage doar în zilele cu presiune atmosferică scăzută astfel încât sunetul să nu se propage pe văi către localități și că poziția de tragere în poligon va fi aleasă la cea mai mare didstanță posibilă de prima construcție civilă”, spune locotenent colonel Daniel Dorobanţu, şeful Biroului Secretariat al AFT.
Reprezentanții academiei din Sibiu spun că înaintea acestor trageri anunță de fiecare dată primăriile din jurul poligonului Poplaca despre aceste exerciții și despre felul în care acestea se desfășoară. Totodată, exercițiile urmează a fi anunțate și de către biroul de presă prin comunicat astfel încât să nu se mai creeze confuzii.
Programul tragerilor din Poligonul Poplaca
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: oameni nemultumiti de bubuitur , poligon poplaca , exercitii militare , poligon polplaca , bubuituri sibiu , Sibiu , sura mica , aft sibiu
Vizualizari: 22668
Ultimele comentarii
Acum 54 minute
Carcotel
Acum 54 minute
Wtf ! cata atentie !
Acum 58 minute
Carcotel
Acum 58 minute
Sparrow
Acum 1 oră
Un român