Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Intră în lucru strada Ștefan cel Mare, inclusiv rampa spre Șelimbăr

Intră în lucru strada Ștefan cel Mare, inclusiv rampa spre Șelimbăr

Una dintre cele mai importante străzi din SIbiu, strada Ștefan cel Mare intră de astăzi în reparații. Aceasta face legătura cu Șelimbărul prin rampa care pornește din cartierul Vasile Aaron. În total, Primăria anunță că până la sfârșitul anului vor intra în lucru șase străzi.

24 de străzi au fost reparate în acest an până în prezent, anunță Primăria Sibiu. Alte șase străzi intră în lucru până la finalul anului, mai transmit autoritățile locale.

Potrivit primarului Astrid Fodor, accentul a fost pus pe Zona Industrială Vest, precum și pe străzile din zona Căii Dumbrăvii și alte cartiere. Lucrările de investiții privind modernizarea cartierelor de blocuri au inclus reparații ample pe străzi, prin înlocuirea completă a stratului de asfalt, iar în cazurile în care a fost necesar s-au refăcut inclusiv trotuarele.

Astfel, reparații ale carosabilului și trotuarului s-au efectuat pe Europa Unită (unde s-a creat și o parcare nouă), M. Kogălniceanu, Barcelona, Lyon, Munchen, Constituției, Iazului, A. Vlaicu, Miron Costin, I. Chendi.

Reparații ale stratului de pe carosabil au avut loc pe străzile Maramureșului, Cristianului, Turda, A. Vlahuță, O. Goga (între str. Argeșului și Aleea Călăreților), Bahluiului, D. Anghel, M. Sebastian, Avrig, Argeșului,  Gh. Dima, Bâlea, H. Bâlea, Lungă. Girațiile care există pe străzile menționate mai sus la care se adaugă cea dintre str. Rahovei și b-dul M. Viteazu, cea dintre str. V. Cârlova și Transilvaniei și intersecția dintre str. Banatului și b-dul Victoriei.

De asemenea, au fost amenajate parcări pe b-dul Milea (lângă benzinărie), pe Calea Dumbrăvii (în spatele fostului bloc ITS) și una pe str. Oțelarilor

„Lucrările de reparații continuă și în următoarea perioadă. Str. Morilor este în lucru deja, iar de luni, 24 octombrie încep pe str. Ștefan cel Mare (de la intersecția cu Bâlea și până în Vasile Aaron, inclusiv rampa Ștefan cel Mare). La finalul acestei săptămâni aceleași lucrări se vor efectua și pe str. Plugarilor”, mai transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.

Intervențiile se vor desfășura fie sub trafic, cu restricții, fie cu anumite închideri temporare ale traficului. Dacă temperaturile permit, asfaltul nou se va așterne tot pe timpul nopții pentru a afecta circulația într-o cât mai mică măsură.

Până la finalul anului este planificată înlocuirea asfaltului și pe străzile Rahovei, Henri Coandă și Grigore Alexandrescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

Ion

Acum 1 an

Aleluia, in sfarsit se reabiliteaza rampa!
Raspunde

R.

Acum 1 an

Daca schimba doar asfaltul si nu fac un trotuar degeaba o reabiliteaza.
Raspunde

Dez

Acum 1 an

Au inlocuit tot covorul asfaltic pe Stefan de la intersectie cu Balea pana la intersectia cu Semaforului, au lucrat si noaptea. Deocamdata nu au facut nimic pentru rampa. Si poate trebuia sa faca un giratoriu acolo cumva la intersectia rampei cu Stefan, cred ca ar ajuta un pic. Loc cred ca ar fi.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus