Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Aproape 31.000 de companii europene sunt deţinute de ruşi

Aproape 31.000 de companii europene sunt deţinute de ruşi

Aproape 31.000 de companii din Europa au proprietari ruşi, arată un raport publicat recent de Comisia Europeană, transmite DPA, citat de Agerpres.

Aceste companii sunt active în special în sectoarele: imobiliar, construcţii, hoteluri, finanţe şi energie, se precizează în raportul Executivului comunitar.

Raportul evaluează riscul spălării banilor şi al finanţării terorismului în Uniunea Europeană, cu un capitol special dedicat consecinţelor invaziei ruseşti din Ucraina.

Cel puţin 1.400 din cele 31.000 de companii sunt deţinute de 33 de persoane fizice, care recent au fost vizate de deciziile privind îngheţarea activelor adoptate, ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei de UE, în contextul războiului din Ucraina.

Documentul Comisiei Europene atrage atenţia asupra faptului că unii oligarhi ruşi ar putea să ascundă faptul că sunt proprietari sau controlează companii europene, prin intermediul unor firme înregistrate în afara UE sau al unor acţionari locali mandataţi.

Implementarea deciziilor de îngheţare a activelor ar necesita punerea în aplicare eficientă a regulilor de transparenţă privind beneficiarii, se arată în raportul Comisiei Europene. De asemenea, Executivul comunitar susţine că este nevoie de un schimb mai bun de informaţii şi o detectare şi monitorizare "adecvată" a activelor ascunse de autorităţile fiscale.

"Companiile fantomă pot fi create relativ uşor, de aceea continuă să fie utilizate pentru a fi tranzitate sute de milioane de euro prin tranzacţii opace. Prin utilizarea unor companii fantomă, infractorii pot ascunde originea şi destinaţia fondurilor, pe lângă ascunderea beneficiarului real", se precizează în studiul Comisiei Europene.

Fondurile respective ar putea fi utilizate atât în scop personal, cât şi pentru destabilizarea unor ţări întregi, se mai arată în raportul menţionat. De aceea, scoaterea la lumină a fluxurilor de bani murdari contribuie nu doar la apărarea democraţiei şi siguranţei cetăţenilor UE, dar ajută şi la contracararea influenţei autocraţiilor, subliniază Comisia Europeană. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 an

Minciuni sfruntate, doar Romania are peste 31 000 de firme.
Raspunde

Leon

Acum 1 an

Pai si care-i problema ?.... hai dati-le foc, acleor filme, precum ardeti cartile lui Tolstoi ! Si le inlocuiti cu doctrinele lgbtq si alte mizerii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus