Cea mai mare investiție post-decembristă din municipiului Sibiu este finalizată. Reprezentanții Primăriei vor începe, de joi, procedurile de recepție la terminarea lucrărilor executate de Con-A pentru ridicarea noului Stadion municipal Sibiu.
Reprezentanții antreprenorului general Con-A au notificat reprezentanții Primăriei Sibiu referitor la terminarea lucrărilor de construire a noului Stadion municipal, arată surse din rândul administrației locale. Iar reprezentanții Primăriei au stabilit ziua de joi, 10 noiembrie, drept ziua demarării procedurilor de recepție.
”În prima etapă, autoritatea contractantă recepționează lucrările la finalizarea acestora, după ce a verificat dacă toate rezultatele contractului au fost obținute de contractant, iar toate testările tehnice privind calitatea au rezultatul corespunzător. În a doua etapă, autoritatea contractantă efectuează recepția finală a lucrărilor, după îndeplinirea condițiilor și încheierea perioadei de garanție prevăzută în contract”, se arată în caietul de sarcini care stă la baza contractului semnat între Primăria Sibiu și Con-A.
Cât durează?
Conform caietului de sarcini, pentru etapa recepției lucrărilor a fost alocată o perioadă de maxim o lună. Turnul Sfatului a solicitat reprezentanților Primăriei Sibiu să arate dacă recepția poate fi mai repede realizată. Până la publicarea acestui material, reprezentanții administrației locale nu au transmis un răspuns referitor la graficul de derulare a procedurilor de recepție.
Din 2020
Cu o capacitate de aproximativ 12.800 de locuri și 200 de locuri de parcare în subsol și sub peluze, noul stadion municipal din Sibiu a fost finalizat în contextul unor complicate proceduri legate de situația vechii tribune oficiale, reabilitată în cadrul unui contract anterior cu un constructor diferit și care – după cum s-a dovedit ulterior – nu rezista noilor încărcături. Când aproape tot restul stadionului era finalizat, cei de la Con-A au demarat procedurile de re-construire a tribunei dinspre parcul Sub Arini în urmă cu aproximativ patru luni, terminând lucrările într-un timp record.
Lucrările la noul stadion au început în plină pandemie, în luna septembrie a anului 2020, cu o valoare inițială de 136,5 milioane de lei. În două rânduri, valoarea indicatorilor tehnico-economici a fost modificată. După ultima modificare aprobată la finele lunii septembrie 2022, valoarea lucrărilor a ajuns la aproape 220 de milioane de lei. Cu o valoare de aproape 44 de milioane de euro, Stadionul municipal Sibiu este cea mai mare investiție realizată din banii locuitorilor în ultimii 32 de ani. Până acum, recordul a fost deținut de extinderea și modernizarea Aeroportului internațional Sibiu (aproximativ 70 de milioane de euro, investite în mod egal de Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cand se termina lucrarile la s , stadion municipal finalizat si , lucrarile stadion municipal si , numar de locuri stadion sibiu , capacitate stadion sibiu
Vizualizari: 9295
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 13 ore
JFK