Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu atrage atenția sibienilor că peste 1.500 de cetățeni au uitat în ultimele luni să ceară eliberarea actului de identitate.
În unele cazuri buletinele au expirat, în alte cazuri este vorba despre adolescenți care deși au împlinit 14 ani încă nu au cerut documentul.
”Potrivit datelor rezultate din componenta informatizată a Registrului Național privind Evidența Persoanelor, în trimestrul III al anului curent, un număr total de 1.567 de persoane din județul Sibiu nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenele prevăzute de lege, dintre acestea 405 sunt persoane care au împlinit vârsta de 14 ani, iar diferența de 1.162 sunt persoane majore. Aceeași sursă indică faptul că, în prima categorie, respectiv cea a minorilor de peste 14 ani, 236 sunt din mediul urban și 169 din mediul rural. Cea de-a doua categorie, a persoanelor majore se prezintă astfel: în mediul urban 741 și în mediul rural 421”, au transmis într-un comunicat de presă oficialii de la Evidența Persoanelor.
Important de precizat că nesolicitarea primului act de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, respectiv nesolicitarea eliberării unui nou act de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate a celui deținut, constituie contravenție.
”Pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul serviciilor publice locale de specialitate, recomandăm cetățenilor să acceseze platformele de programare on-line/telefonic ori să verifice, în prealabil, programul de activitate al celor 19 servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu accesând site-urile oficiale ale primăriilor în subordinea cărora acestea funcționează, și anume: Sibiu, Mediaș, Agnita, Avrig, Axente Sever, Cisnădie, Copșa Mică, Dârlos, Dumbrăveni, Laslea, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Orlat, Săliște, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mică, Tălmaciu, Turnu Roșu”, mai spun reprezentanții Evidenției Persoanelor.
Doar în situații de excepție, în scopul eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit la nivelul serviciului de profil, se poate formula o cerere motivată, adresată șefului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1085
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 13 ore
Rotar
Acum 14 ore
EVREU