Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, a comentat astăzi, într-o conferință de presă, dezvăluirile recente despre Daniela Cîmpean din ziarul Turnul Sfatului.
Liderul liberalilor sibieni a declarat că de când se află la conducerea Consiliului Județean, la adresa Danielei Cîmpean nu a existat nicio suspiciune privind încălcarea legii. Iar în prezent nu este precizată nicio încălcare clară a legii.
”În cei șase ani de mandat în fruntea Consiliului Județean ai Danielei Cîmpean nu a existat, până acum, nicio suspiciune privind încălcarea legii. Și cred că oricine are respect față de muncă, față de implicare și de punere în serviciul public, are datoria ca în momentul în care ridică o astfel de suspiciune să prezinte întotdeauna și norma legală care este încălcată. Este un aspect la care eu țin și nu este legat doar de aceste acuzații din Turnul Sfatului ci este un principiu la care țin inclusiv față de parcursul politic, public, al oricărei persoane”, a declarat Raluca Turcan.
Reamintim că Daniela Cîmpean locuiește în chirie preferențială la familia care a primit contracte de milioane de euro pentru lucrări la Spitalul județean. În plus, toate aceste șantiere înregistrează întârzieri, care, adunate, se apropie de doi ani, iar valoarea lor a crescut cu peste 70% de la semnarea lor. Mai multe detalii pe acest subiect găsiți aici.
Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, a precizat în cadrul aceleiași conferințe de presă că libertatea presei este garantată și că ea ”nu poate fi atacată și îngrădită de nimeni”.
Citește și: Daniela Cîmpean. Beția puterii
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2631
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ghița
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Chitruta
Acum 5 ore
Ron
Acum 5 ore
Pop